Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TRAGEDIE! Un jandarm din Găeşti s-a împuşcat în cap

Publicat in Adevarul, luni 28 februarie 2011 ·

Un jandarm care lucra în cadrul Bazei de Depozitare a Rezervelor Proprii ale MAI Găeşti, s-a împuşcat în cap în această dimineaţă. Bărbatul, care avea 36 de ani, s-a împuşcat cu pistolul din dotare, un Carpaţi.

Totul s-a întâmplat în această dimineaţă, în jurul orei 10.00. Subunitatea din Găeşti aparţine Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa. Dumitru Ionel avea 36 de ani şi locuia în satul Meri. „Era de pază când a decis să-şi pună capăt zilelor”, spun surse din rândul anchetatorilor.

Bărbatul avea funcţia de plutonier major. Era căsătorit şi avea un băiat, elev în clasa a V-a. „Era un băiat de nota zece. Nu ştiu ce a fost în capul său pentru că avea şi un băiat de crescut. Problemea atât degrave, nu ştiu să fi avut. Ştiu doar că avea şi el o rată de achitat la bancă”, a declarat o vecina de-a jandarmului.

Fiica lui a murit de leucemie

În jurul orei 10.00 s-a auzit un foc de armă. Când colegii au ajuns la faţa locului, au avut parte de o imagine de groază. Jandarmul zăcea pe caldarâm cu creierii împrăştiaţi.

„ Dumitru Ionel lucra la IJJ Dâmboviţa din 2006. A fost găsit decedat la subunitatea din Găeşti. La testarea făcută în august 2010 nu au fost depistate probleme psihologice. Alte probleme, nu se cunosc,” a declarat Ciprian Vătăşelu, purtătorul de cuvânt al IJJ Dâmboviţa.

Tragedia jandarmului ar fi început în urmă cu un an când i-a murit fetiţa de leucemie, la care ţinea ca la ochii din cap. Micuţa avea doar patru anişori când a plecat pe lumea cealaltă.

O echipă de procurori venitpă de la Parchetul Militar va demara o anchetăîn acest caz. Rămâne ca în perioada imediat următoare să soluţioneze cazul.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum 48 minute
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 2 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 2 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 4 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Pericol în spațiu. Un satelit rusesc s-a dezintegrat în apropiere de Staţia Spaţială Internaţională. Ce au fost nevoiți să facă astronauții

Ziare.com acum o ora
Un satelit de origine rusă s-a dezintegrat miercuri noapte, 26 iunie, generând peste 100 de resturi şi fragmente pe orbită. În urma evenimentului, astronauţii aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) au fost nevoiţi să se adăpostească,

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 4 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 6 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Câți bani a câștigat Pro TV din reclamele la meciul România vs. Slovacia cu audiențe record – estimare Pagina de Media

G4Media acum o ora
Audienţa record a meciului România – Slovacia se traduce şi în încasări din publicitate pe măsură. Paginademedia.ro a făcut o estimare pe baza audienţei şi a preţurilor din publicitate. Şi la nivel de încasări este un record. Estimările plasează înc

Arad: Bărbat arestat preventiv, fiind acuzat că a violat în repetate rânduri o fată de 13 ani

News.ro acum 54 minute
Un bărbat din Lipova, judeţul Arad, a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a violat o fată de 13 ani, în repetate rânduri, chiar în locuinţa sa.

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat

Mediafax acum 2 ore
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în ianuarie 2026 şi a împrumutat de la bănci 1,36 mld. lei, faţă de valoarea de 500 mil. lei programată, la o dobândă anuală de 6,10%. La licitaţi

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°