Preşedintele României, Traian Băsescu, a participat la manifestările organizate în Kuweit cu prilejul sărbătoririi a 50 ani de la dobândirea independenţei acestui stat şi a 20 ani de la eliberarea de sub ocupaţia irakiană. Invitaţia adresată şefului statului român reprezintă o recunoaştere a contribuţiei pe care România a avut-o la eliberarea statului Kuweit de sub ocupaţia irakiană, dar şi a nivelului ridicat al relaţiei bilaterale, se arată într-un comunicat al administraţiei prezidenţiale. "Ca ţară care a deţinut preşedinţia Consiliului de Securitate, în luna august a anului 1990, România a jucat un rol important în adoptarea rezoluţiilor CS ONU, în baza cărora a fost eliberat teritoriul Kuweit-ului", potrivit sursei citate. Cu prilejul deplasării în Kuweit, preşedintele României a avut convorbiri cu Alteţa Sa, Şeicul Sabah Al-Ahmad Al-Jaber Al-Sabah, Emirul Statului Kuweit. Cu această ocazie, şeful statului român a reiterat interesul României faţă de consolidarea şi dezvoltarea cooperării bilaterale în domenii de activitate de interes comun, în special în sectorul economic. Conform celor declarate de preşedintele Băsescu, statele arabe din regiunea Golfului reprezintă o prioritate pentru politica externă a României, obiectivul principal fiind creşterea vizibilităţii ţării noastre în zonă şi atragerea interesului comunităţii oamenilor de afaceri locali faţă de oportunităţile de investiţii oferite de ţara noastră.
Au fost punctate oportunităţile de cooperare în domeniile: energetic, industrial, agricultură şi turism
În acelaşi context, şeful statului român a anunţat organizarea la Bucureşti, în perioada 8-9 martie 2011, a Forumului Economic Consiliul de Cooperare al Golfului - România: Oportunităţi de afaceri din Europa Centrală şi de Sud-Est. Această iniţiativă face parte din strategia României de a asigura prezenţa românească directă î