Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sărbătoare la Rânca

Publicat in GAZETA de SUD, luni 28 februarie 2011 ·

Mii de turişti s-au distrat în weekendul trecut la Rânca, la Serbările Zăpezii şi la Cupa Sănătăţii

Distracţia, muzica şi voia bună au fost la ordinea zilei sâmbătă pe pârtia principală de la Rânca. Aproximativ 3.000 de turişti au urcat la Rânca fie pentru a se distra pe pârtii sau în afara acestora, fie pentru a lua parte la competiţiile organizate de Salvamont şi de Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Gorj. Sâmbătă, începând de la ora 10.00, sute de persoane au sosit la pârtia principală, pentru a se înscrie la concursul Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport. Organizatorii au acceptat în competiţie aproximativ 100 de persoane, care au concurat la diferite categorii de vârstă. Cel mai tânăr schior a avut numai trei ani, iar cel mai în vârstă - 67 de ani. Câştigătorii de la fiecare categorie au fost onoraţi cu trofee, diplome, căciuli şi fulare.

Şeful Salvamont a scos cel mai bun timp

Cel mai bun timp scos pe pârtie a fost al lui Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Public Salvamont Gorj. De o viaţă pe pârtiile de la Rânca şi un practicant înrăit al sporturilor de iarnă, Sabin Cornoiu a reuşit să parcurgă distanţa de 500 de metri în 30 de secunde şi 18 sutimi, cu patru secunde în faţa următorului clasat. „Am vrut să văd cum mai alunecă schiurile. De obicei, participau copiii mei. Noroc că a fost cineva mai în vârstă decât mine în concurs, că eram cel mai bătrân de pe schiuri! Am avut mulţi participanţi şi iubitori ai schiului. Nu a fost o competiţie de nivel olimpic, important a fost ca lumea să se simtă bine. O dovadă a acestui fapt este că anul acesta cel mai mic dintre participanţi a avut numai trei ani“, a declarat Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Public Salvamont Gorj.

Cupa Sănătăţii, în nocturnă

Proprietarii de pensiuni, restaurante şi hoteluri din zonă au fost implicaţi în întreţinerea atmosferei

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 7 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum o ora
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum o ora
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 5 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 5 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 10 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum o ora
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°