Studenţii români îşi ajută colegii mai mici să aplice la o universitate de prestigiu. Programul de mentorat susţinut de Liga Studenţilor Români din Străinătate cuprinde 164 de studenţi dispuşi să le ofere informaţii elevilor de liceu.
Andreea Otilia Suiu (18 ani) este elevă la Colegiul „Mircea cel Bătrân" din Râmnicu-Vâlcea şi vrea să-şi continue studiile în chimie la Imperial College London din Marea Britanie. Andreea a aflat de programul de mentorat de la un membru LSRS, care i-a făcut legătura cu îndrumătorul ei, Adina Pusok, studentă în anul III la Universitatea Oxford din Anglia. Andreea a primit de la mentorul său o prezentare completă a ceea ce înseamnă să studiezi în Marea Britanie, sfaturi în legătură cu scrisorile de motivaţie şi de recomandare şi detalii despre cursurile facultăţilor din Regatul Unit.
„Este foarte importantă comunicarea cu o persoană care a trecut deja prin etapele realizării unei aplicaţii pentru studiul în străinătate. Te ajută să ocoleşti o serie de greşeli uşor de comis din lipsă de informaţii. Mi se pare chiar riscantă realizarea unei aplicaţii fără consultarea în prealabil a unui mentor. De asemenea, este util să cunoşti amănunte «de culise» despre ceea ce implică studiul peste hotare, detalii care nu se găsesc pe internet sau în broşurile facultăţilor", explică Andreea.
Întâlniri online
Întâlnirile mentor-discipol au loc de obicei pe internet, prin e-mail sau pe reţelele de socializare, iar subiectele de discuţie variază de la sfaturi privind viaţa de student, la locuri de muncă, cheltuieli, timp liber, activităţi extraşcolare etc. Ruxandra Duca (17 ani) învaţă la Colegiul Naţional „Vlaicu Voda" din Curtea de Argeş. Nu s-a hotărât încă la ce facultate va merge după terminarea liceului, dar tinde să o urmeze pe mentora sa.
„În luarea deciziei intervin mai multe aspecte: specialitatea pe care o doreşti,