Organizează acţiuni de combatere a furturilor şi flagranturi în care sunt prinşi zeci de hoţi de fier vechi, însă par depăşiţi de situaţie. Numai în ultima săptămână,ăoamenii legii au prins aproape 10 persoane care sustrăgeau material feros din incinta societăţii Nitroporos. Cei în cauză sunt cercetaţi în stare de libertate.
Nu trece o săptămână sau chiar o zi în care oamenii legii să nu prindă hoţi de fier vechi. Cea mai multă „marfă“ se află în cadrul incintei societăţii Nitroporos, iar hoţii ştiu foarte bine acest lucru. Numai săptămâna trecută au fost prinse opt persoane ce au sustras fier vechi din incinta societăţii.
„O patrulă din cadrul Biroului Ordine Publică au depistat trei persoane care aveau asupra lor trei ţevi din fier, de diferite lungimi. Din verificările efectuate s-a stabilit că bunurile au fost extrase de cei trei din perimetrul societăţii Nitroporos. Bunurile au fost predate în totalitate părţii vătămate, iar prejudiciul se ridică la valoarea de 500 de lei“, a spus Sorin Iorga, subinspector în cadrul Poliţiei municipiului Făgăraş.
Alte cinci persoane au fost prinse de către oamenii legii, în timpul desfăşurării unor acţiuni de patrulare. „În timpul desfăşurării unor activităţi în apropierea platformei industriale Nitroporos, o echipă de poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Făgăraş a reuşit prinderea în flagrant a cinci persoane, toţi cunoscuţi cu antecedente penale. Aceştia încercau să părăsească incinta societăţii având asupra lor doi saci cu 60 de kg de fier vechi. Cantitatea de fier a fost lăsată în custodie părţii vătămate, prejudiciul urmând a fi stabilit“, a mai spus Sorin Iorga.
Cele 8 persoane prinse de către oamenii legii sunt cercetate în stare de libertate sub aspectul săvârşirii de furt calificat.
(Alina ROMAN)
Organizează acţiuni de combatere a furturilor şi flagranturi în c