Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a declarat, într-un interviu pentru QMagazine, că va da în judecată Serviciul Român de Informaţii (SRI) pentru interceptări ilegale şi trucarea convorbirilor.
"Voi face plângeri penale, plângeri în civil, de exemplu, acum am deschis o acţiune în civil împotriva domnilor Maior şi Coldea şi a Serviciului de Informaţii Interne pentru interceptări ilegale şi trucarea convorbirilor. Am vorbit cu avocaţii mei, şi zilele următoare se vor depune în instanţă plângerile. Doar nu credeţi că iau bâta şi mă răfuiesc pe stradă? Apelez la instituţiile statului care, după plecarea regimului Băsescu, îşi vor face datoria", a declarat omul de afaceri pentru QMagazine.
La un termen anterior al procesului, omul de afaceri a declarat că , în România, sunt interceptate circa 635.000 de telefoane.
„635.000 de telefoane interceptate în România de către serviciile de informaţii româneşti, 23.000 de locaţii care sunt monitorizate audio-video ale unor oameni de afaceri şi oameni politici, acesta este regimul împotriva căruia lupt. Nu sunt de acord să vorbesc în şoaptă ca pe timpul lui Ceauşescu. Nu sunt de acord să vorbesc cu doamna mea la ureche, aşa cum probabil dumneavoastră şi mulţi dintre dumneavoastră o faceţi. Am redevenit ţara discuţiilor în şoaptă şi voi continua să lupt împotriva unui astfel de regim indiferent de consecinţe", a spus Vîntu.
În interviul pentru QMagazine, acesta a vorbit şi despre afacerea FNI şi arestarea şi extrădarea lui Nicolae Popa.
Referitor la arestarea acestuia, în Indonezia, Vîntu este de părere că "a apelat la nişte puteri străine să îl ajute la alegerile din 2009". De asemenea, Vîntu a declarat că este bucuros că extrădarea lui Popa în România se tergiversează.
"Mă bucur că se tergiversează şi că Popa nu este adus în ţară să facă închisoare total pe nedrept", a declarat