Vrei să fii ziarist? Un securist adevărat nu avea decât cu mâna ori cu ochiul semn a face şi albia Sitnei ar fi fost deviată prin "Pufoaica Ruptă”, chiar pe sub masa noastră; toţi chelnerii din Botoşani, ar fi turnat vodcă rusească în amonte, iar eu cu securistul, mai la vale, am fi băut cu gamela din pârâu. Şi s-ar fi făcut un pod de cotlete de la abatorul din Răchiţi până la noi. Dar al meu, doar colaborator, săracul, abia s-a învârtit de nişte vermut, smuls şi ăla de la gura lui Filimon, şi de o tonă de broaşte prăjite.

Pusese o lădiţă pe masă şi mă îmbia să mănânc. Încheiasem povestea despre chifteaua cu ochi, motiv de trecere elegant pe lângă invitaţie; deodată, clidul din care el luase o lădiţă s-a prăvălit peste noi. Am sărit de pe scaun şi, din salt, am dat cu umărul în alt clid. L-am prins în braţe, dar altă stivă a pornit spre podea. Cu cât încercam să opresc lăzile din cădere, cu atât dărâmam mai multe. M-am ghemuit pe scaun, cu capul pe masă, cu mâinile împreunate deasupra capului, ca să mă apăr de bombardament. Peste câteva clipe eu şi ochelaristul eram îngropaţi în chiftele până la genunchi. Ne uitam unul la altul încremeniţi. Aşa ne-a găsit Filimon. Şi-a tăiat cărare până la noi printre chiftele, a extras sticla de vermut din mormanul de pârjoale şi a turnat în pahare liniştit, ca şi cum era specialitatea casei să prindă viaţă pârjoalele din stoc, zilnic la aceeaşi oră, şi să iasă la plimbare prin chioşc. Am dat pe gât două pahare, unul după altul, primul de foame, al doilea de sete, ca să nu se mai dărâme ceva pe-acolo şi să rămân fără vermut.

– Ne cerem scuze, dar astea... astea nu stăteau bine!..., a bolborosit securistul.

– Lăsaţi, lăsaţi, nu face nimic, că la chiftelele astea le place să steie mai mult pe jos. Alea din stiva de la uşă le-am adunat de pe sub mese, de-afară. Vine omul, bea, şi chifteaua o lasă, că nu de foame vi