Update necesar

Un text excelent de Liviu Voinea care trebuie să fie bibliografie obligatorie atunci cînd discutăm despre “flexibilizare”, de fapt despre împingerea într-o zonă incert proletară a claselor oricum defavorizate:

Capcana şomajului, o problemă reală în România (probabilitatea de rămâne în şomaj este de 70%) , nu va fi rezolvată prin locuri de muncă temporară, şi nici măcar nu va fi înlocuită de capcana locurilor de muncă temporare (contracte pe perioadă determinată). Acestea reprezintă în sine o capcană, pentru că a avea un loc de muncă temporar nu este o opţiune voluntară (OECD, 2006 ) pentru că angajaţii au, oriunde şi oricând, aversiune la risc în raport cu locul de muncă. Aşa cum experienţa europeană arată, capcana şomajului va fi suplimentată prin capcana locurilor de muncă temporară. Ambele vor creşte în paralel, ducând la excluziune socială mai accentuată.

Revin la Solow (2000) care exprima abrupt un gând pe care îl împărtăşesc: „Orice câştig prin flexibilizarea pieţei muncii sau dereglementarea pieţelor va fi mai eficient şi mai uşor acceptat dacă se petrece într-un moment în care cererea agregată este puternică şi previziunile privind evoluţia pieţei sunt favorabile”. Latura cererii nu poate lipsi la întâlnirea cu latura ofertei. Nu poţi să liberalizezi sau să te faci că liberalizezi oferta atunci când nu ai cerere. În definitiv, companiile vor să se ajusteze la o cerere mai scăzută şi atunci vor să reducă din costurile non-salariale cu forţa de muncă. Este de înţeles, dar rolul statului nu este de a se conforma, intrând într-o spirală de concedieri şi în sectorul privat şi în cel public (cum s-a întâmplat deja în 2009 şi 2010), ci de a lua măsuri pentru stimularea cererii. Şi aşa începem să răspundem la întrebarea „ce altceva putem să facem?”. Sunt necesare politici de stimulare a cererii agregate, atât fiscale cât şi monetare