Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acţiuni în stradă sub coordonare politică

Publicat in Romania Libera, marți 1 martie 2011 ·

Propunerile sindicatelor şi patronatelor vor fi promovate în Parlament ca iniţiative legislative sau ca amendamente, ca urmare a protocolului de colaborare semnat ieri de liderii Uniunii Social-Liberale, Crin Antonescu şi Victor Ponta, cu partenerii sociali. Acordul a fost parafat de reprezentanţii CNSRL Frăţia, Blocului Naţional Sindical, Cartelului Alfa, Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România şi Confederaţiei Sindicale Meridian, în timp ce din partea patronatelor au semnat liderii Uniunii Generale a Industriaşilor din România 1903, Confederaţiei Patronale din Industrii şi Confederaţiei Patronale a Industriei, Serviciilor şi a Comerţului din România. Tot prin acord, USL s-a angajat să depună moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Boc ca urmare a asumării răspunderii pe noul Cod al Muncii.

La rândul lor, sindicatele şi patronatele au fost de acord să susţină, „prin activităţi specifice, acţiunile USL". Cu alte cuvinte, prin acţiuni de protest. Ceea ce s-a şi întâmplat ieri, când Guvernul a adoptat forma finală a noului Cod al Muncii, când au fost organizate proteste în mai multe judeţe, printre care Botoşani, Harghita, Constanţa, Olt şi Vrancea. Sindicatele au mai anunţat că până pe 18 martie vor fi organizate zilnic câte opt acţiuni în stradă. De pildă, astăzi sunt vizate judeţele Satu Mare, Suceava, Covasna, Tulcea, Mehedinţi, Vâlcea, Vaslui şi Dâmboviţa. În paralel, pe 8 martie, ziua hotărâtă pentru noua asumare de răspundere, este preconizat un miting la Palatul Parlamentului. O acţiune similară ar urma să aibă loc, la Palatul Cotroceni, când proiectul de modificare a Codului Muncii ajunge la promulgare. Nu este exclusă însă şi declanşarea unei greve generale, în condiţiile în care liderii de sindicat strâng semnături în favoarea unui astfel de demers.

8 proteste pe zi, până în data de 18 martie, vor fi organizate de sindicate în toat

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac masiv de Crăciun. Ruşii au atacat cu rachete sistemul energetic ucrainean

Mediafax acum 9 minute
Ruşii au atacat cu rachete sistemul energetic ucrainean. Este vorba despre un atac de amploare care a vizat în special zona de est a Ucrainei. Autorităţile locale anunţă că sunt persoane rănite şi pagube însemnate în urma atacului din prima zi de Cr

Ce semnificație au numele Cristian sau Cristina. Peste 700.000 de români își sărbătoresc onomastica în prima zi de Crăciun

Libertatea acum 11 ore
Peste 700.000 de români își sărbătoresc onomastica pe 25 decembrie, în prima zi de Crăciun. Dintre aceștia, cei mai mulți bărbați poartă numele de Cristian, 329.311, în timp ce la femei, cele mai multe sărbătorite au prenumele Cristina - 286.876.

HotNews vă urează Crăciun fericit!

HotNews acum 9 ore
​Echipa HotNews.ro vă urează un Crăciun fericit și sărbători frumoase alături de cei dragi!

Horoscop pentru miercuri, 25 decembrie 2024. Unii nativi au creativitatea accentuată

Ziua Constanta acum 22 minute
Berbec Se pare ca vin bani si bunuri fie de la partenerul de viata, fie din colaborarile in care esti implicat. Chiar sunt sanse bune sa semnezi acorduri pentru alte proiecte care promit venituri substantiale pe termen lung. Totul este sa nu te gr

O furtună puternică a făcut ravagii în Capitală. Un șofer a provocat un accident rutier evitând un copac rupt de vânt. Un copil a ajuns la spital după impact VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Autoritățile locale, împreună cu pompierii și Poliția, au intervenit în sectorul 1 al Bucureștiului, pe bulevardul Kiseleff, unde ploaia și vântul puternic au transformat drumul într-o adevărată pistă cu obstacole. Crengi și chiar trunchiuri de copa

Un mort şi 14 răniţi într-o lovitură rusă asupra oraşului Krivoi Rog

G4Media acum 10 ore
Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 14 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski situat în centrul Ucrainei, au anunţat autorităţile locale, relatează agenția de știri AFP, citată de Ager

O femeie din Bacău a furat în Ajun de Crăciun un seif cu 400.000 de euro din casa părinților și apoi a dispărut

Libertatea acum 12 ore
Un incident a zguduit localitatea Horgești din județul Bacău în ajunul Crăciunului. O femeie este suspectată că a furat un seif cu 400.000 de euro din casa părinților săi, conform informațiilor furnizate de Antena 3 CNN.

Sportiva olimpică Sophie Hediger a murit la numai 26 de ani, în condiții teribile

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
O veste cutremurătoare din Elveția a șocat lumea sportului. Sophie Hediger a murit la numai 26 de ani, după ce a fost prinsă într-o avalanșă, pe o pârtie de schi.

Argeş: Explozie într-un bloc cu garsoniere din Topoloveni / Intervin echipaje SMURD şi CBRN

News.ro acum 12 ore
O explozie, care însă nu a fost urmată de incendiu, a avut loc, în Ajunul Crăciunului, într-un bloc cu garsociere din oraşul Topoloveni, judeţul Argeş. ”Explozie neurmată de incendiu la un bloc de garsoniere din oraşul Topoloveni”, a transmis, marţi

Acțiune de salvare dificilă în Munții Maramureșului. Trei fugari ucraineni sunt blocați în nămeți de mai multe zile FOTO

Ziare.com acum 11 ore
Trei ucraineni, fugiți din țara lor de frica războiului, s-au rătăcit în munții Maramureșului, iar salvamontiștii locali au pornit de urgență în căutarea lor. Cei trei bărbați au anunțat autoritățile române că sunt deja în hipotermie și nu mai au ni

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/4°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
Iasi
acum

mie.

2°/6°
joi

0°/3°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

2°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/3°
sâm.

-1°/4°
Timisoara
acum

mie.

3°/7°
joi

0°/6°
vin.

1°/6°
sâm.

-0°/4°