„Carnetul auriu“ de Doris Lessing, câştigătoare a Premiului Nobel pentru Literatură în 2007, a fost revendicat de mişcarea feministă din anii ’60.

Imediat după publicarea în Marea Britanie, în anul 1962, cartea a avut parte de cronici şi de recenzii negative, însă în America cititorii profesionişti n-au dat un verdict tranşant nefavorabil. „Carnetul auriu", scris la sfârşitul anilor '50, avea să fie perceput ca o pledoarie pentru ideologia feministă şi, mai mult, să fie descris prin sintagma „o Biblie a feminismului", etichetă cu care a rămas în cultura secolului XX celebrul studiu „Al doilea sex" (1949), de Simone de Beauvoir.

Fără îndoială că interpretarea marcat ideologizantă a orientat orizontul de aşteptare şi a contribuit decisiv la popularitatea romanului lui Doris Lessing. Revendicarea lui de către mişcarea feministă foarte activă în epocă, atât în Europa, cât şi în Statele Unite ale Americii, a fost un atuu pentru scriitoare, care însă nu a fost de acord cu această grilă de lectură, după cum a explicat şi în prefaţa care însoţeşte şi ediţia în limba română: „Acest roman nu era menit să trâmbiţeze emanciparea femeilor. Înfăţişează multe sentimente feminine de agresivitate, duşmănie sau ranchiună. Sunt scrise negru pe alb. Din câte se pare, pe multe femei le-a luat prin surprindere ceea ce gândeau, ceea ce simţeau şi trăiau". Însă respingerea interpretării feministe a romanului nu echivala cu respingerea atitudinii feministe, autoarea susţind explicit că era feministă pentru că femeile erau „cetăţeni de categoria a doua".

Ideea este dezvoltată şi într-un eseu clarificator, scris pentru cotidianul „The Guardian" la aproape 40 de ani de la publicarea cărţii. Negând intenţia de a concepe un roman-manifest, Doris Lessing făcea următoarea afirmaţie: „Când am scris «Carnetul auriu» nu mi-a trecut prin cap că scriu «o Biblie a feminismului». Feminis