Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aliaţii se încaieră pentru scaunul lui Ciuhandu

Publicat in Romania Libera, marți 1 martie 2011 ·

Funcţia de primar al municipiului Timişoara pare să fie un soi de măr al discordiei politice în cadrul Uniunii Social Liberale Timiş, în condiţiile în care fiecare dintre partidele alianţei încercă să-şi impună propriul candidat în competiţia electorală pentru cucerirea acesteia. După ce, la începutul săptămânii trecute, liderii timişeni ai PSD şi PNL şi-au împărţit viitoarele funcţii, în condiţiile în care Titus Bojin urmează să candideze la postul de preşedinte al Consiliului Judeţean şi Nicolae Robu la Primărie - deal care a înfuriat-o la maxim pe reprezentanta PC, Maria Grapini -, la Timişoara şi-a făcut apariţia Victor Ponta, care a anunţat că există posibilitatea ca USL să susţină un candidat independent. "Faptul că Bojin şi Robu vor să candideze e un lucru foarte bun, însă vreau să vă explic cum vor sta lucrurile. Vom face un sondaj comun, iar cel care are cele mai mari şanse va fi candidatul nostru. Nu exclud posibilitatea să avem un candidat independent la Primărie sau Consiliu Judeţean", a decretat Ponta.

Norica Nicolai îl contrazice pe Ponta

Vestea că liderul PSD face ordine în interiorul USL fără să-şi fi consultat aliaţii a ajuns şi la Bucureşti, iar sâmbătă a aterizat la Timişoara vicepreşedintele PNL, Norica Nicolai. Misiunea sa a fost una destul de simplă: să atenţioneze pe toată lumea că este exclusă susţinerea unui candidat independent şi că PNL va marşa spre Primărie cu senatorul Nicolae Robu în frunte. „USL va ieşi clar cu un candidat care aparţine acestui grup politic. Asta se va decide într-o procedură pe care noi am stabilit-o deja, care evaluează capacitatea candidatului nostru de a câştiga alegerile!"...

Funcţia de primar al municipiului Timişoara pare să fie un soi de măr al discordiei politice în cadrul Uniunii Social Liberale Timiş, în condiţiile în care fiecare dintre partidele alianţei încercă să-şi impună propr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 9 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 6 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 9 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 10 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 11 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum 7 ore
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 13 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 13 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°