Bercea Mondial a cerut să fie eliberat sub control judiciar pe motiv că este claustrofob. Recursul se va judeca miercuri la Tribunalul Olt.
În timp ce interlopul din Drăgăneşti-Olt trage sforile pentru a scăpa de arest, unde a ajuns din cauză că şi-ar fi înjunghiat nepotul, procurorii sapă în continuare în galeria de nereguli comise de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Oamenii legii sunt convinşi că acesta a obţinut permisul auto pe orice cale, numai cea legală nu. „Când am aflat că nu ştie să citească, l-am întrebat cum a luat permisul, iar el, în glumă, ne-a spus că a dat şpagă. Chiar din seara în care l-am audiat (20 februarie n.r.) am dispus să se înceapă urmărirea penală împotriva acestuia. Am cerut la poliţie toate amenzile pe care le are şi vreau să arăt că nu ştie nici măcar semnele de circulaţie“, a spus procurorul Eugen Iacobescu.
Sandu Anghel a fost arestat în Capitală, la 20 februarie, sub acuzaţia că şi-a atacat nepotul. Ionuţ Anghel (17 ani), cunoscut drept Mercedes, a declarat iniţial că unchiul său i-a aplicat două lovituri de cuţit, dar la câteva zile şi-a schimbat declaraţiile. Băiatul l-a acuzat pe Grînică Anghel (14 ani), unul dintre fiii lui Bercea Mondial.
CITEŞTE TOATE DETALIILE ACESTUI CAZ:
Clanul Bercea: din cocioabe în palate
Craiova: VIDEO/ Bercea Mondial nu a putut să îşi citească declaraţia în faţa instanţei
VIDEO Justiţia lui Bercea
Slatina: VIDEO/ Cum l-a călcat cu maşina pe prietenul consilierului judeţean din Slatina copilul lui Bercea Mondial
Craiova: Bercea Mondial rămâne în arest. „Conduita morală“ a interlopului nu i-a impresionat pe judecători
Bercea Mondial se „ascundea“ printre oamenii legii
FOTOGALERIE Averea lui Bercea Mondial. Vezi ce palate are în Slatina şi Drăgăneşti
Bercea, dosarele şi cumetriile
Slat