Fratele scriitorului Ionel Teodoreanu, prozatorul, eseistul şi poetul Alexandru O. Teodoreanu, este cunoscut pentru romanul său „Hronicul măscăriciului Vălătuc“, un tablou de moravuri scris în cheie umoristică, populat de o serie de personaje colorate caracterizate prin intermediul farsei. Cartea a primit cronici preponderent favorabile în presa vremii atunci când a fost publicată, în 1928, criticul George Călinescu comparând-o cu opera lui Rabelais – „Gargantua şi Pantagruel“.

Născut în 1894 în Dorohoi, Alexandru O. Teodoreanu a studiat la Iaşi plecând să lupte pe front în timpul Primului Război Mondial înainte de a‑şi lua licenţa în Drept, în 1920. Începuse însă să colaboreze cu diferite publicaţii literare din toată ţara, printre care şi „Adevărul literar şi artistic", „Bilete de papagal", „Revista Fundaţiilor Regale" sau „Gazeta literară". Volumul de debut, „Hronicul măscăriciului Vălătuc", a fost recompensat cu premiul Academiei Române. Acestuia i-au urmat două volume de epigrame - „Strofe cu pelin de mai pentru/contra Iorga Neculai" şi „Vin şi apă", trei cărţi de proză - „Mici satisfacţii", „Un porc de câne" şi „Bercu Leibovici" şi două volume de publicistică intitulate „Tămâie şi otravă". A publicat de asemenea versuri, reunite în volumul „Caiet", apărut în 1938.

De asemenea, împreună cu Adrian Maniu, a scris basmul dramatizat „Rodia de aur", pus în scenă la Naţionalul bucureştean în anii 1929-1930.

Seria generoasă de epigrame pe care a scris-o i-a adus lui Alexandru O. Teodoreanu porecla „Păstorel", devenită pseudonim ocazional. Iată versurile în care autorul explică provenienţa acestui pseudonim: „Am păstorit în viaţă vinuri rare / De-aceea îmi şi zice Păstorel / Şi de la Grasa pân-la Otonel / Le-am preţuit, pe rând, pe fiecare". Scriitorul a murit în 1964 la Bucureşti. Făcuse de asemenea parte, începând cu 1930, din conducerea Teatrului Na