Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marica s-a antrenat ieri, din nou, alături de colegii de la Stuttgart » Iertare forţată

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 1 martie 2011 ·

Oficialii lui VfB susţin că măsura a fost luată din motive strict juridice. Labbadia nu vrea deocamdată să-l convoace la meciuri

Deşi calvarul său nu e nici pe departe încheiat, Ciprian Marica a luat ieri o gură de oxigen. VfB Stuttgart l-a reprimit la antrenamentele echipei, după ce, la mijlocul lui februarie, urmare a unor critici formulate într-un interviu acordat Gazetei, "tricolorul" fusese suspendat de antrenorul Labbadia şi constrîns să se pregătească singur.

Conducătorii clubului susţin însă că măsura a fost luată din motive strict juridice. "Legea muncii îi dă dreptul jucătorului să se antreneze cu echipa", a precizat managerul Fredi Bobici. Deşi "Cipi s-a comportat corect în ultimul timp", acelaşi Bobici a anunţat că românul "va continua să rămînă în afara lotului la meciuri".

Pentru a îndepărta şi această ultimă barieră din calea sa, Marica trebuie să-l înduplece pe Labbadia. E singurul ce încă se opune, în condiţiile în care coechipierii şi preşedintele Erwin Staudt l-au iertat deja.

"I-am acceptat scuzele lui Marica. Dar asta nu înseamnă că-l voi şi convoca la meciuri"Bruno Labbadia, antrenor StuttgartAltfel, reintegrarea completă i-ar putea fi grăbită doar de un val de accidentări sau de îndepărtarea antrenorului, căruia, potrivit unor surse din club, i s-ar pregăti debarcarea în caz că pierde sîmbătă cu Schalke: "Mulţi dintre şefi se îndoiesc că mai e omul potrivit pentru a salva echipa de la retrogradare".

2012 e anul în care expiră contractul lui Marica la Stuttgart. El cîştigă două milioane de euro pe sezon

8 milioane de euro a plătit Stuttgartul pentru a-l lua pe "tricolor" de la Şahtior, în 2007

Oficialii lui VfB susţin că măsura a fost luată din motive strict juridice. Labbadia nu vrea deocamdată să-l convoace la meciuri

Deşi calvaru

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 8 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 7 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 21 minute
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Un avion de linie a evitat la limită coliziunea cu un bombardier B-52 în Dakota de Nord / Pilotul a cerut scuze pasagerilor: „Probabil aţi văzut genul de avion care venea spre noi. Nimeni nu ne-a spus despre el”

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe anchete au fost deschise în SUA, în special de către autoritatea americană de aviaţie civilă (FAA), după ce un avion de linie Delta operat de compania aeriană SkyWest a evitat la limită o c

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 7 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 13 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

22°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°