Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Danciu rămâne titular! Andone a trecut cu vederea ratările din meciul cu Sportul

Publicat in Pro Sport, miercuri 2 martie 2011 · ·

Victoria cu Sportul (1-0) a adus confirmarea schimbării în binedin jocul "câinilor", dar şi puţină tristeţe. Dănciulescu a ieşitnecăjit de la vestiare, din cauza ghinionului pe care l-aavut.

"Corbul" a ratat câteva ocazii clare, motiv pentru care oamenii dinclub începuseră să vorbească deja că vârful de 34 de ani ar trebuiînlocuit în primul "11". Zilele trecute, atacantul a fost însăliniştit de Ioan Andone, în urma unei întrevederi între patru ochi.Iar deznodământul pare să fi fost unul pozitiv pentru veteranul"câinilor".

Dănciulescu a fost probabil singurul dinamovist trist după meciuldin Regie. În tur a cerut să joace, iar acum îşi dorea foarte multsă înscrie, mai ales că nu reuşise acest lucru nici în meciurileamicale din Antalya. A avut şi câteva ocazii bune, însă mingea nu avrut să intre înpoartă. Sau cel puţin aceasta este concluzia lacare s-a ajuns după ce "Corbul" a avut o discuţie între patru ochicu Ioan Andone, chiar după antrenamentul de luni.

"Ai nevoie de un şoc!"

"Ionele, eu nu am criticat atacul şi nici pe tine nu te-amcertat. Ai avut ocazii, ai fost prezent în meci, dacă nu te‑aş fivăzut că eşti aproape de faze, aş fi fost nemulţumit, dar înţelegcă nu a vrut să intre. La tine nu poate fi vorba de lipsă deconcentare, nu mai ai 19 ani. E ghinion şi ai nevoie de un şoc. Nuai de ce să fii supărat!", i-ar fi spus "Fălcosul"elevului său. Mai mult, surse din "Ştefan cel Mare" spun că Andoneîl va titulariza pe "Danciu" şi în următorul meci oficial. CuPandurii, dacă s-ar juca, sau, în caz contrar, în Giuleşti!

Fanii,alături de el

Mai mult, şi suporterii sunt alături de Dănciulescu. Pe site-urilededicate acestora, majoritatea fanilor îl încurajează pe "Corb"."Danciule, fii tare, suntem alături de tine!", au sunat mai multemesaje. Altfel, în acest moment, Andone îi mai are ca variante înatac pe George Ţucudean

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 14 minute
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 7 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 52 minute
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 7 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum o ora
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 5 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 11 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

O judecătoare de la Tribunalul Timiș a murit după ce a căzut de la etajul 7. Avea doar 41 de ani

Ziua Constanta acum o ora
O femeie de 41 de ani a murit luni, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Sorina Lupşa era judecătoare la Tribunalul Timiş, informează Digi24.ro ”La data de 07 iulie 2025, în jurul orei 09:10, poliţiştii au fost sesi

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°