Şapte producători de confecţii textile din judeţul Vrancea au bătut palma să meargă la tradiţionalul târg Romexpo.
Cunoscute pentru calitatea mărfii dar şi din punct de vedere al exporturilor masive, fabricile de confecţii vrâncene sunt aşteptate cu nerăbdare de bucureşteni. Printre firmele care vor expune cu vânzare la Expoziţia Internaţională de Textile şi Pielărie în prioada 31 martie - 3 aprilie se numără Vestiro, Sorste, Verona şi Casa Valentina.
Producătorii vrânceni au fost convinşi chiar de reprezentanţii târgului pentru a participa la expoziţia din primăvară, însă au şi nemulţumiri.
Maricica Popoiu, patroana fabricii de confecţii Verona, dar şi cea care deţine Casa de Modă „Magic Woman" ne-a explicat principalele sale doleanţe vizavi de târg, dar şi de condiţia industriei de confecţii textile.
„Suntem nemulţumiţi de felul în care sunt organizate aceste târguri şi mă refer faptul că sunt amestecaţi producători veritabili care fac totul calitativ şi mai şi exportă cu cei care importă materiale sau chiar produsele integral din China. Se amestecă chinezisme cu marfă veritabilă şi nu este tocmai în regulă. Am vrea să fie totul profesionist. În plus este o concurenţă neloială dacă ne referim la preţ", ne-a spus Maricica Popoiu.
Patroana de la Verona a mai precizat că textiliştii se confruntă cu lipsa forţei de muncă. „Este greu să formezi oamenii şi să vrea omul să muncească. Nu avem suficient personal. Oricum aceste târguri ar trebui să fie şi pentru contractări la nivel mare nu doar pentru vânzare cu amănuntul", a mai spus aceasta.