Jetul de apă de la chiuvetă se aprinde ca o torţă olimpică la o simplă scăpărare de brichetă. Oamenii au dureri inexplicabile în tot corpul, se îmbolnăvesc de cancer şi de astm. Animalele din ogradă îşi pierd blana şi păsările mor pe capete. În aer se simte miros de gaze. Nu este vorba despre un sat minier din lumea a treia, exploatat de corporaţiile internaţionale, ci de aşezări urbane din state ca New York sau Texas. Şi nu este vorba de ce se întâmpla în vremuri imemoriale. Asta se întâmplă în momentul în care citiţi aceste rânduri. Iată de ce.
Producţia de gaze naturale a Statelor Unite a crescut începând cu anul 2008 precum personajele din basmele româneşti. Dacă în 1990 existau puţin peste 250 000 de sonde în Pennsylvania, Weast Virginia, Colorado, Texas şi Ohio, numărul acestora a ajuns în 2009 la 493 000, conform The New York Times. În acel an Statele Unite au devenit cel mai mare producător de gaze naturale din lume, cu peste 593 de miliarde de metri cubi extraşi, urmate îndeaproape de Rusia, cu 583 de miliarde, conform datelor publicate de CIA.
Ca o comparaţie, România a produs în anul 2008 peste 11 miliarde de metri cubi şi s-a clasat pe locul 40 în lume, potrivit aceleiaşi surse.
În Pennsylvania, un fel de Arabia Saudită a gazului, numărul sondelor active a ajuns la peste 71 000, aproape dublu faţă de câte erau în anul 2000. Problema este procedeul de extracţie, numit fisurare hidraulică orizontală sau hydrofracking. Asta înseamnă că sonda pompează în pământ o cantitate uriaşă de apă amestecată cu nisip şi alte substanţe chimice. Se forează vertical, la adâncimi cuprinse între 900 şi 2400 de metri, până când se perforează stratul impermeabil de argilă. Apoi forarea se orientează pe orizontală. În conducta perforatoare se introduce apă sub presiune, amestecată cu lubrifianţi şi alte substanţe chimice, care fisurează stratul de argilă şi
