Pentru prima dată, organizatorii Oscarurilor au ales în rolul de gazde doi actori tineri - Anne Hathaway şi James Franco. Totuşi, comentariile de după gală nu erau flatante pentru acest duo
Roger Ebert, unul dintre cei mai respectaţi critici din SUA, a calificat gala ca fiind "dureros de tristă, lentă şi anostă". El a deplâns lipsa de legătură emoţională dintre cei doi artişti, concluzionând: "Este cea mai proastă ceremonie a Oscarurilor la care am asistat".
Publicaţia The Hollywood Reporter a scris că ceremonia "poate fi considerată una dintre cele mai proaste din istoria galelor Oscar televizate", New York Times este de părere că "efortul intens de a ajunge la spectatorii tineri a fost groaznic de dureros", Boston Herald a remarcat cu răceală că "referirile la internet, aplicaţii şi Facebook nu au făcut din gală una în tendinţe sau amuzantă". Publicaţia Time a scris că experimentul utilizării unor actori în locul unor artişti de comedie tradiţionali a fost un eşec.
Entertainment Weekly a scris, totuşi, că Hathaway şi Franco au fost "nişte gazde minunate", amuzante, relaxante şi inteligente. Aproximativ 37,6 milioane de americani au vizionat gala premiilor Oscar, care a avut loc duminică seară, la Los Angeles, audienţa înregistrată de postul ABC, care a transmis ceremonia, fiind în scădere cu 10% faţă de anul trecut, informează Reuters. Aceasta a fost una dintre cele mai mici audienţe înregistrate în ultimii 10 ani. (Ana Obretin, ana.obretin@mediafax.ro)
Pentru prima dată, organizatorii Oscarurilor au ales în rolul de gazde doi actori tineri - Anne Hathaway şi James Franco. Totuşi, comentariile de după gală nu erau flatante pentru acest duo
Roger Ebert, unul dintre cei mai respectaţi critici din SUA, a calificat gala ca fiind "dureros de tristă, lentă şi anostă". El a deplâns lipsa de legătură emoţională dintre cei doi artiş