Patru copii au contactat boala şi sunt internaţi la Secţia de Boli Infecţioase. Numărul cazurilor de îmbolnăviri a crescut brusc în ultimele luni şi tot mai mulţi copii ajung pe patul de spital cu această maladie.
Scarlatina este una dintre bolile contagioase ale copilăriei care, dacă nu este tratată corespunzător, poate aduce complicaţii în viitor. În anii trecuţi, cazurile de scarlatină la Timişoara au fost rare, iar internările, sporadice.
În ultimele luni însă îmbolnăvirile au fost din ce în ce mai dese şi aproximativ 30 de cazuri au fost înregistrate în judeţ din luna decembrie. „Faţă de anii anteriori, este crescută cifra de îmbolnăviri”, a spus Dana Şpac, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Timiş.
Tratament obligatoriu
Pentru că se manifestă în special la copii, boala este uşor transmisibilă în colectivităţi, prin tuse sau chiar prin vorbă. „Sunt cazuri mai multe acum, dar au venit pe rând. Streptococul se găseşte în gât şi se pasează de la un copil la altul pe cale orală”, a spus Virgil Musta, medic în cadrul Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului „Victor Babeş”.
Patru micuţi sunt internaţi la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara şi urmează tratament cu penicilină pentru scarlatină. „Internarea se face pentru că este nevoie ca tratamenul să se facă rapid ca să nu apară complicaţii care de obicei se manifestă în următoarele două săptămâni. Starea lor generală este bună”, a declarat Virgil Musta. Timp de şase zile, cei mici vor fi sub supravegherea medicilor şi vor fi trataţi cu antibiotice, apoi, timp de o lună, aceştia vor urma un tratament cu moldamin.
Care sunt simptomele scarlatinei
Această boală se manifestă de obicei la copiii de grădiniţă. „Boala apare în momentul în care copiii intră în colectivitate. Mai sunt şi câteva cazuri la şcolari, în primele clase”, a explicat Virgil Mus