Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eurobarometru. Televizorul prosteşte poporul

Publicat in Ziua Veche, marți 1 martie 2011 ·

Canalul media utilizat cu cea mai mare frecvenţă de către români este televiziunea.

85% dintre respondenţi declară că se uită la televizor în fiecare zi sau aproape în fiecare zi, un procent similar fiind înregistrat şi pe ansamblul Uniunii Europene. Celelate mijloace de comunicare sunt însă mai puţin utilizate decât în Uniunea Europeană.

Astfel, radioul obţine 32 de procente pentru utilizarea zilnică, presa scrisă 16%, iar Internetul 30%, mai puţin cu 24%, 16% şi respectiv 15% decât media europeană. În ceea ce priveşte Internetul, dacă se iau în considerare doar marile oraşe, utilizarea zilnică se ridică la 54%, adică acelaşi grad de utilizare ca în ansamblul UE, arată Eurobarometrul de toamnă, dat marţi publicităţii de către Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti.

Doar aproximativ 1 din 4 români se consideră bine informat în legătură cu problemele europene. Prima sursă de ştiri despre problemele politice europene este televizorul (81%), urmat de Internet cu 8%. Televizorul este considerat şi pe ansamblul Uniunii Europene ca primă sursă de informare (61%), urmat de presa scrisă (14%). Aceasta din urmă este aleasă, în România, ca primă sursă de doar 2% din populaţie.

Atunci când caută informaţii despre politicile şi instituţiile UE, românii folosesc ca surse televizorul (55%), Internetul (23%), radioul (21%), discuţiile cu rude sau prieteni (20%) şi de abia apoi (pe locul 5) ziarele cotidiene (13%). Rolul de informare scăzut acordat presei scrise este întâlnit în doar câteva alte ţări europene, cum ar fi Letonia (15%), Lituania (17%) sau Polonia (16%), în timp ce media relevantă înregistrată la nivelul Uniunii Europene este de 32%.

Aproximativ o treime dintre români consideră că televiziunea, ca principală sursă de informare, vorbeşte atât cât trebuie despre afacerile europene, iar aproximativ 1 din 2 români consideră că Uniunea es

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 9 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 6 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 13 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 6 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 13 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 9 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 10 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 11 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°