Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ungaria taie la sânge cheltuielile bugetare

Publicat in Adevarul, marți 1 martie 2011 ·

Guvernul de la Budapesta a dezvăluit ieri un nou pachet de reforme fiscale, prin care speră să economisească aproape nouă miliarde de euro până în 2014. Ajutoarele sociale, Transporturile, Educaţia şi Sănătatea sunt principalele domenii cu bugete mai mici, iar suprataxarea sectorului privat ar putea fi prelungită.

Reunite în proiectul „Unindu-ne forţele împotriva datoriei", măsurile de consolidare fiscală anunţate ieri de Executivul de la Budapesta au ca prim obiectiv reducerea datoriei publice a statului la 65 - 70% din Produsul Intern Brut (PIB) până în 2013, de la nivelul de 82% din PIB înregistrat la sfârşitul lui 2010. „Trebuie să facem toate modificările necesare pentru a rupe cercul vicios din ultimii opt ani", a declarat ieri Gyorgy Matolcsy, ministrul maghiar al Economiei, citat de portalul hvg.hu. Acesta a subliniat faptul că nivelul ridicat al datoriei este cauzat de cheltuielile prea mari cu ajutoarele sociale. Săptămâna trecută, vicepremierul mghiar Timor Navracsics a declarat că Guvernul de la Budapesta ar putea introduce în Constituţie pragul de 55-60% pentru datoria publică.

În acest sens, statul va tăia, între 2012-2014, bugetele pentru transporturile publice cu 610 milioane de euro, pentru învăţământul superior cu 330 de milioane, iar fondurile alocate municipalităţilor vor fi tăiate cu 1,02 miliarde de euro. De asemenea, vor fi reduse şi cheltuielile cu ajutoarele de şomaj, iar perioadele de concediu plătit pentru bugetari vor fi diminuate. De aici, maghiarii vor să câştige 2,3 miliarde de euro.

Deficitul bugetar, principala problemă

Încă 1,2 miliarde de euro vor fi economisite prin tăierea subvenţiilor acordate până acum companiilor farmaceutice. În total, în cei trei ani, planul va aduce la buget 8,64 miliarde de euro, potrivit hvg.hu. Prin toate aceste măsuri, guvernanţii maghiari speră să reducă deficitul bugetar la 1,9%

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 7 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 7 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 4 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Foto Cum arată Elena Udrea după 3 ani de detenție

Adevarul acum 12 ore
Îmbrăcată într-un deux pieces alb, format din vestă și pantaloni, Elena Udrea a ieșit în jurul orei 16.00 pe poarta Penitenciarului Târgșor, lăsând impresia că este mai puternică după cei 3 ani și 4 luni de detenție.

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 12 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 12 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°