Românii sunt cât se poate de europeni când vine vorba despre principala măsură necesară repornirii economiei: 47% dintre ei consideră că trebuie îmbunătăţită educaţia, procent similar cu media din UE
În România, la fel ca şi în UE, principala măsură despre care se crede că va îmbunătăţi cel mai mult performanţa economiei este îmbunătăţirea educaţiei şi a pregătirii profesionale. Procentul românilor care cred acest lucru, de 47%, este similar cu media din cadrul Uniunii, conform Eurobarometrului publicat marţi de către UE.
Pe locul doi în clasamentul celor mai bune măsuri pentru a ieşi din criză se numără "facilitarea înfiinţării unei companii" (32% dintre români, 33% media UE), urmată de investiţiile în infrastructură (24% dintre români, 10% media UE). Sondajul a fost efectuat pe un eşantion naţional de 1.001 persoane, cu vârsta de peste 15 ani, datele fiind culese în perioada 11 noiembrie - 1 decembrie 2010. Marja de eroare este de +/- 3%. Una dintre aceste măsuri este şi creşterea numărului de ore de lucru, propusă de 8% dintre cei chestionaţi, faţă de 6% cât este media la nivelul Uniunii.
Analistul economic Ilie Şerbănescu susţine însă că, în acest caz, diferenţa faţă de media UE este prea mică pentru a putea spune că românii consideră că revenirea economiei ar fi mai rapidă dacă s-ar munci mai mult. "Diferenţa intră în marja de eroare. Oricum, procentul este mic. Nu sunt românii aşa de harnici, la fel cum nu sunt nici europenii", ne-a declarat el.
Nu ne temem de deficitul bugetar. Nici de datoria publică
Din sondajul UE reiese şi faptul că românii fie nu ştiu, fie nu le pasă de deficitul bugetar şi de datoria publică, în comparaţie cu media europeană. Astfel, în timp ce 35% dintre locuitorii Uniunii consideră că reducerea deficitului public şi a datoriei publice sunt măsuri necesare pentru a combate criza, doar 19% dint