Naţionalul ieşean revine pe scena teatrală românească alături de nume mari. O piesă pusă în scenă de un regizor ieşean şi o actriţă sunt nominalizaţi pentru prestigioasele trofee alături de specialişti de renume.
Piesa „O noapte furtunoasă“ pusă în scenă de către Alexandru Dabija a fost nominalizată pentru secţiunea Regie. Cea de-a doua reuşită a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri“ este nominalizarea actriţei Petronela Grigorescu la secţiunea Cea mai bună actriţă.
Noul director al Ateneului aduce teatrul aproape de ieşeni
„Suntem nominalizaţi la două secţiuni, la Regie şi la Cea mai bună atriţă. Cea de-a doua este o mare surpriză. Actriţa noastră Petronela Grigorescu este nominalizată alături de Maia Morgenstern pentru rolul personajului Veta din piesa „O noapte furtunoasă“. Nu am mai fost nominalizaţi la aceste premii de foarte mult timp, de peste zece ani“, spune Adi Caraulean, directorul Teatrului Naţional Iaşi.
Premiu pentru „Teatrul la Cub“
O altă veste bună pentru cei de la „Vasile Alecsandri“ este premiul pe care l-au primit pentru proiectul „Teatru la Cub“. „Fiind membru în Senatul UNITER am aflat că premiul special va fi acordat proiectului nostru. Cu toate că s-a discutat mult pe marginea acestuia, am fost recompensaţi până la urmă“, a completat Caraulean.
În perioada următoare un nou juriu din partea UNITER va veni la Iaşi pentru a analiza reprezentaţiile piesei şi a stabili câştigătorii. Premierea va avea loc în cadrul Galelor UNITER din data de 18 aprilie.