BC Mureş îşi ia la revederă astăzi de la Liga Balcanică cu unmeci al cărui rezultat contează doar pentru palmares, "tigrii" nemai având, matematic, nici o şansă de a se califica în fazaurmătoare a competiţiei. Pentru adversari miza este însă mare, ovictorie a lui KK Mornar, corelată cu o înfrângere a lui FeniIndustries în deplasare la BC Balkan, asigunrându-lemuntenegrenilor primul loc în Grupa B.
În cazul în care trupa lui Deri Csaba s-ar impune ar egala înclasament pe Rilski Sportist, formaţie care nu joacă în aceastărundă, dar ar fi dezavantajată la departajare, bulgarii avândavantajul meciurile directe, prin cele două victorii obţinute dupăacelaşi scenariu de coşmar pentru BC Mureş, coşuri înscrise lalimita timpului regulamentar. Astfel, indiferent de deznodământulmeciului de astăzi, târg-mureşenii vor încheia Grupa B pe poziţia apatra.
Extra - transfer la BC Mureş
Mâine va ajunge la Târgu-Mureş ultima achiziţie a "tigrilor", JasonStraight. Fundaşul american, care are 28 de ani şi 1.79 m înălţime,nu e la prima experienţă europeană, el trecând de-a lungul cariereipe la Hapeol Galil Elyon, Gravelines Dunkerque, Energa CzarniSlupsk şi Keravnos. Peste ocean, a jucat în campionatul universitarcu Wyoming şi în NBA Development League cu Dakota Wizards. Ultimadată a evoluat în liga a doua din Germania, la Heidelberg, unde abifat doar două prezenţe, având o medie de 8 puncte pe meci.Straight îl înlocuieşte în lotul lui Deri Csaba pe Nick Covingtonşi va debuta în Divizia A la sfârşitul săptămânii, când BC Mureşjoacă în deplasare la Miercurea Ciuc.
BC Mureş îşi ia la revederă astăzi de la Liga Balcanică cu unmeci al cărui rezultat contează doar pentru palmares, "tigrii" nemai având, matematic, nici o şansă de a se califica în fazaurmătoare a competiţiei. Pentru adversari miza este însă mare, ovictorie a lui KK Mornar, corelată cu o