Nu scăpăm de controversatele căsătorii între minori, dar stăm destul de bine la acest capitol, în omparaţie cu alte judeţe. În 2009, la Braşov şi-au unit destinele 18 cupluri, iar anul trecut numărul mariajelor între persoanele cu vârste sub 18 ani a scăzut la 14
Datele oficiale arată că braşovenii aşteaptă majoratul pentru a se căsători. În urmă cu 4 ani, senatorii cereau desfiinţarea căsătoriei între minori, lucru care nu s-a întâmplat nici în ziua de azi. Astfel, mariajele se încheie cu acordul părinţilor, iar din 2007, de când s-a schimbat legislaţia, cu cereri înregistrate la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). 18 cupluri de minori şi-au unit destinele în 2009, iar anul trecut numărul mariajelor a scăzut la 14. În ceea ce priveşte 2011, de la începutul anului şi până acum, la Direcţia pentru Protecţia Copilului s-a înregistrat doar o singură solicitare pentru căsătorie între minori.
Cu toate acestea, datele arată că ocupăm printre ultimele locuri în ceea ce priveşte mariajul între minori. Ne-au luat-o înainte judeţele Sibiu şi Maramureş, iar Covasna are cele mai puţine astfel de căsătorii în 2009.
Dacă mulţi dintre cei care aleg să se căsătorească îşi leagă destinele din cauza sărăciei, există şi un alt motiv: tinerele rămân însărcinate şi sunt nevoite să se mărite. Specialiştii DGASPC Braşov susţin că în centrele de plasament din judeţ nu există astfel de probleme de cel puţin 5 ani.
Preoţii nu mai
oficiază cununii până la 1 mai
Duminică a fost Lăsata Secului de carne, ultima zi în care s-au mai putut oficia şi cununii. Timp de nouă săptămâni, cele şapte ale Postului Paştelui (7 martie - 23 aprilie), cea care o precede (28 februarie - 6 martie), ca şi Săptămâna Luminată (25 -30 aprilie), în bisericile ortodoxe nu au loc cununii. Nu scăpăm de controversatele căsătorii între