Cu o zi mai târziu decât au anunţat, studenţii din majoritatea centrelor universitate şi-au scos cearşafurile pe geam, cerând să aibă reprezentativitate de 25% în luarea deciziilor în instituţiile de învăţământ superior.
Aceştia şi-au legat banderole albe la mână şi au scos deja cearşafurile pe geamurile căminelor. Au fost în grevă japoneză, solidarizându-se cu iniţiativa Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România şi tineri din Baia Mare, Cluj-Napoca, Alba-Iulia, Timişoara, Petroşani, Bucureşti, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Suceava. ANOSR susţine că sunt solidari protestului 20.000 de studenţi români.
Mâine, studenţii sunt hotărâţi să arboreze cearşafurile pe universităţi, cămine şi cantine, pe care să scrie „Vrem 25%! Drepturile studenţilor NU sunt negociabile!”.
Cireaşa de pe tortul protestului va fi manifestaţia de joi când studenţii vor face mai multe pachete cu murături, zacuscă sau biscuiţi, la fel cum primesc ei la sfârşit de săptămână de la părinţi, şi le vor trimite către Ministerul Educaţiei.
„Acest pachetel simbolizează condiţia socială a studentului din România, cum trăieşte şi ce primeşte de la părinţi pentru a se întreţine. Ideea pachetului studentului este realizată cu scopul de a-l face şi pe domnul ministru să experimenteze cutuma de a primi pachet de la mama şi de la tata, fapt neexperimentat de dumnealui, întrucât nu a fost niciodată student în România”, au specificat liderii ANOSR.
Vineri, în ultima zi de protest, studenţii promit că vor veni din toată ţara spre Bucureşti.