Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu:3.000 de sindicalişti sunt aşteptaţi la două mitinguri de protest faţă de Codul Muncii

Publicat in Romania Libera, marți 1 martie 2011 ·

Liderii judeţeni din Sibiu ai confederaţiilor sindicale Cartel Alfa, CNSLR Frăţia şi BNS au anunţat că vineri vor fi organizate două mitinguri de protest faţă de prevederile Codului Muncii, la manifestaţiile de la Sibiu şi Mediaş fiind aşteptate să participe aproape 3.000 de persoane.

Preşedintele Cartel Alfa Sibiu, Marius Vingerzan, preşedintele CNSLR Frăţia Sibiu, Dan Pirnoiu, şi preşedintele BNS Sibiu, Remus Herju, au anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă comună, măsurile de protest care vor fi organizate în judeţ în perioada următoare, în principal ca reacţie la adoptarea noului Cod al Muncii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit acestora, vineri, de la ora 15.45, vor avea loc două mitinguri în judeţ, unul în faţa Prefecturii din municipiul Sibiu, la care sunt aşteptaţi aproximativ 2.000 de sindicalişti, şi altul în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din Mediaş, la care vor participa între 700 şi 1.000 de persoane.

"Chiar dacă s-a dat OK-ul de către Guvern pentru Codul Muncii şi se pregăteşte procedura asumării răspunderii pentru el, acţiunile noastre vor continua, atât la Bucureşti, cât şi în teritoriu. Modificarea Codului Muncii aduce o gravă atingere statutului de salariat, indiferent ce tot spune premierul sau ministrul Muncii. Modificările aduse în acest domeniu sunt de neacceptat. Noul Cod al Muncii este o prostie, nu face decât să îngenuncheze şi mai mult angajaţii, indiferent de sectorul de activitate în care lucrează", a declarat Marius Vingerzan, preşedinte Cartel Alfa Sibiu.

Potrivit acestuia, mitinguri de protest ar trebui să aibă loc, în judeţ, şi în zilele de 11 şi 18 martie.

"Noi am făcut cerere de autorizare a trei mitinguri. După cum se aude, s-ar putea ca asumarea răspunderii să fie programată pentru data de 14 martie şi atunci mitingul din 18 martie nu va mai avea loc. Vom participa însă la mitingul d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un protestatar s-a urcat pe sediul Înaltei Curți, după decizia desființare a hotârârii luate de Curtea de Apel Ploiești

HotNews acum 13 ore
Un protestatar s-a urcat pe sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, vineri, după decizia instanței de a desființa hotărârea luată joi de Curtea de Apel Ploiești în privința alegerilor prezidențiale din 2024, arată imaginile difuzate de Digi 24.

Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, va fi eliberat din arest

HotNews acum 12 ore
Bogdan Peșchir, acuzat că a dat peste 960.000 de dolari în schimbul voturilor pentru Călin Georgescu, va fi pus în libertate printr-o decizie luată vineri seară de Tribunalul București. Omul de afaceri a fost arestat preventiv în 21 martie în dosaru

Superliga: Oţelul Galaţi a învins Sepsi OSK, scor 3-0, în play-out

News.ro acum 8 ore
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 3-0, echipa Sepsi OSK, în etapa a şasea a play-out-ului Superligii. Golurile au fost marcate de Teles (11-penalti) şi Tănasă (33, 80). Sepsi: Niczuly – Oteliţă, Ninaj, Haruţ,

Ciolacu: Ponta, nu te poţi da mare suveranist după ce ai făcut grămezi de bani ca şi ″consilier‟ pentru conducerile altor ţări / Cel mai jenant, să te prezinţi pe Tik Tok mare iubitor al ţării, când de 10 ani ţi-ai omorât timpul pe terenurile de golf

News.ro acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, îl atacă vineri pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale Victor Ponta, arătând că nu te poţi da mare suveranist după ce ai făcut grămezi de bani ca şi ″consilier‟ pentru conducerile altor ţări

Viktor Orban susține că Donald Trump i-a sugerat să scoată Ungaria din UE

HotNews acum 12 ore
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, i-a oferită o replică omologului polonez, Donald Tusk, și susține că nu intenționează să scoată țara din UE, ci vrea ca el și alți politicieni conservatori să transforme blocul comunitar pentru a fi „din nou ce

Ministerul Finanţelor: România a avut în primele trei luni un deficit bugetar de 2,28% din PIB, adică 43,66 miliarde lei, faţă de 2,04% din PIB în primele trei luni din 2024

News.ro acum 11 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 43,66 miliarde lei, respectiv 2,28% din PIB faţă de deficitul de 35,88 miliarde lei, respectiv 2,04% din PIB aferent celor trei luni ale anului

Donald Trump a plecat spre Roma pentru funeraliile Papei Francisc. Este prima călătorie în străinătate din mandatul său

HotNews acum 8 ore
Președintele american Donald Trump a decolat vineri spre Roma, unde el și soția sa Melania vor asista sâmbătă la funeraliile Papei Francisc, alături de lideri din lumea întreagă, relatează AFP, conform Agerpres. Președintele american este așteptat s

Ioan Suciu, noul președinte al Federației Române de Gimnastică

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Ioan Suciu, (47 de ani) medaliat la Mondiale, Europene și Jocuri Olimpice, a câștigat, vineri, alegerile pentru funcția de președinte al Federației Române de Gimnastică (FRG) din cadrul Adunării Generale desfășurate la Casa Olimpică din Capitală la

Zelenski anunță că ar putea lipsi de funeraliile Papei Francisc, la care merge și Trump

HotNews acum 9 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că sâmbătă, când au loc funeraliile Papei Francisc, trebuie să participe la o „serie de întâlniri” legate de atacul lansat joi de Rusia asupra Kievului, astfel că e posibil să nu ajungă la Roma. Zelens

UPDATE - Protest la sediul ICCJ - Un bărbat s-a urcat pe acoperiş, refuzând să coboare/ Mai multe persoane s-au aşezat pe carosabil, blocând traficul rutier/ Makaveli şi Silvestru Şoşoacă, duşi la Poliţie după un conflict

News.ro acum 9 ore
Un bărbat s-a urcat, vineri, pe acoperişul sediului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), refuzând să coopereze cu autorităţile şi să coboare. Acolo se află echipe de negociatori care discută cu el, dar şi echipaje ISU. Totodată, mai multe pe

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/24°
dum.

12°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/18°
Iasi
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

5°/15°
lun.

5°/17°
mar.

5°/20°
Constanta
acum

14°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/13°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/12°
lun.

5°/18°
mar.

8°/19°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

8°/15°
lun.

11°/19°
mar.

8°/21°