Îți aduci aminte când stăteam în grota aceea întunecată, ghemuită de frig, acoperită cu petice din blana animalelor pe care le-ai răpus cu atâta curaj? Eram murdară pe față pe-atunci și-n fiecare zi îmi era teamă să stau dreaptă în picioare ca nu cumva să fiu văzută de departe.

M-am ascuns în spatele tău când mi-a fost frică iar tu m-ai protejat cu brațul, cu mâna, cu corpul și mi-ai spus din ochi că va fi bine. M-ai luat de mână când a venit iarna și m-ai băgat în peșteră, apoi te-ai dus să ucizi fiare sălbatice ca să avem de-ale gurii. Eu te-am așteptat…am stat singură și te-am așteptat deși n-aveam cea mai mică bănuială că vei mai intra vreodată în peștera unde m-ai lăsat. Ai venit și am simțit că-mi curge din nou sângele prin vene. Și mă strângea o gheară în piept. Știi unde? Mai jos de umăr, acolo unde pun mâna când mi-e teamă… și-am simțit acolo înăuntru un zgomot, un fâl-fâl, o durere dulce amăruie. Și nici picioarele nu prea mă ajutau. Apoi, nu-mi mai aparțineam. Simțeam că sunt a ta, că dispui de mine că sunt legată, domesticită. De atunci te-am însoțit pretutindeni. Să știi că n-ai fost mereu drept cu mine, m-ai lăsat să stau nepermis de mult în spatele tău, m-ai marginalizat și m-ai azvârlit nemeritat la firul ierbii, dar eu am stat lângă tine și am învațat să rabd, mi-am găsit alinarea în Zei, în proprii copii, în lacrimi. M-am retras la mănăstrire, l-am găsit pe Dumnezeu și am așteptat să mă descoperi, să-mi simți lipsa, să mă ceri lângă tine.

Am avut perioade zbuciumate când m-ai urcat pe eșafod și mi-ai dat foc, strigându-mi cu ură Să mori vrăjitoare!!! Nu mi-ai dat voie să am un bun pământesc doar al meu, m-ai oprit din visare și mi-ai interzis cu brutalitate să am idealuri și dorințe. Te aveam pe tine și atât. Apoi m-ai înlocuit cu altele ca mine, poate la fel de rătăcite… Mi-am pus pe mine veșmintele care ți-au fost ție pe plac, mi-a