Pe parcursul săptămânii trecute, tot mai mulţi dintre apropiaţii colonelului Gaddafi au trecut de partea revoluţiei: şefii armatei, ministrul Justiţiei, administraţia, misiunile diplomatice ale Libiei de peste hotare. Până şi grupul personal de „asistente“ ucrainence l-a părăsit. Semn c㠄şobolanii“ abandonează nava. Este imaginea unui regim a cărui autoritate se prăbuşeşte în toate direcţiile. Apariţiile dictatorului sunt sporadice. Rămân simbolice imaginile care îl arată pe Gaddafi, cu celebra sa căciulă rusească, în faţa unei mulţimi de susţinători. Este imaginea unui Hitler în ultimele sale momente de viaţă, într-un Berlin sub asediu. Însă bătălia pentru Tripoli se anunţă sângeroasă: „La momentul potrivit, vom deschide depozitele de arme, astfel ca toţi libienii şi toate triburile să primească arme. Fiecare libian va primi o armă, fiecare trib va fi înarmat. Libia se va transforma într-un iad. Oamenii care nu mă iubesc nu merită să trăiască“, urla dictatorul.

Între timp, fostul ministru al Justiţiei, Mustafa Abdel Jalil, a anunţat constituirea unui guvern interimar care să administreze regiunile din est aflate acum sub controlul rebelilor. O combinaţie eclectică de militari, birocraţi şi oameni simpli. Îi uneşte ura faţă de Gaddafi. Se pregăteşte un veritabil marş asupra Capitalei. „Libia, un singur corp. Tripoli, inima noastră“, se poate citi pe bannerele din Benghazi, fieful forţelor revoluţionare. „Încercăm să îi organizăm pe oamenii care îşi vor sacrifica propriile vieţi pentru eliberarea Capitalei. Dar să intri în Tripoli nu va fi deloc uşor. Oricine va încerca va fi împuşcat“, a declarat generalul Gatrani, comandantul garnizoanei din Benghazi. Problema este că, în general, unităţile armatei libiene sunt foarte prost înarmate: tancurile, şi aşa foarte depăşite, abia merg, armele din dotare sunt vechi şi, de cele mai multe ori, lipsite de muniţie. @