Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul şef al poliţiei legionare, agent al Securităţii?

Publicat in Historia, marți 1 martie 2011 ·

Există în deschiderea controversatului film „Portretul luptătorului la tinereţe“ (regia Constantin Popescu jr.), dedicat uneia dintre figurile socotite de frunte ale Rezistenţei armate din Munţii Făgăraşului, Ion Gavrilă Ogoranu, o scenă care debutează abrupt şi se termină la fel de brusc: lichidarea sumară a câtorva diversionişti ai Securităţii, denunţaţi chiar de un tovarăş al lor. Dincolo de schematismul ei, scena ridică multe semne de întrebare, legate în special de unul dintre diversionişti: enigmaticul personaj pe care aflăm că îl cheamă Rudan şi care este împuşcat fără a apuca să scoată o vorbă. În fapt, scurta secvenţă la care nu se mai face vreo referire în tot restul filmului dezgroapă o foarte încâlcită poveste, veche de 60 de ani.

Despre ea stau mărturie un şir de surse, iar din informaţiile pe care acestea le oferă se desprinde o imagine ceva mai limpezită a celor întâmplate, deşi multe pete albe persistă. O sursă de certă valoare, dar în acelaşi timp derutantă, este volumul I al lucrării memorialistice a lui Gavrilă Ogoranu, Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc (ediţia întâi, Editura Marineasa, Timişoara, 1993). Derutantă şi mai ales greu de înţeles, fie şi numai pentru că autorul foloseşte pe tot parcursul memoriilor numele reale ale personajelor, iar atunci când povesteşte mai pe larg episodul amintit (împuşcarea diversioniştilor Securităţii) recurge, din motive numai de el ştiute şi cu o singură excepţie, la nume fictive. Rudan este astfel o invenţie onomastică pe care pelicula „Portretul luptătorului la tinereţe“ o preia ca atare. O mare victorie a comunismului: trecutul cunoscut prin memoria Securităţii Pentru a afla cine se ascunde în spatele misteriosului Rudan, de mare folos este consistenta culegere de documente semnată Adrian Brişcă şi Radu Ciuceanu, Rezistenţa armată din Munţii Făgăraş. Gruparea Ion Gavrilă-Ogoranu (Institutul Na

Articolul in Historia >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: FCSB este din nou campioana României, după ce CFR Cluj a obţinut doar o remiză cu Universitatea Craiova

HotNews acum 3 ore
Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului SuperLigii, rezultat în urma căruia FCSB câştigă titlul a doua oară consecutiv, relatează News.ro. FCSB va ju

Armistițiul dintre India și Pakistan, încălcat după numai câteva ore. Explozii în Kashmir-ul indian

HotNews acum 6 ore
India și Pakistan au convenit sâmbătă asupra unei încetări a focului, însă armistițiul a fost încălcat la numai câteva ori, după ce președintele american Donald Trump, cel care a mediat acordul, anunțase încetarea focului. Încălcările au fost înregi

Germania nu va mai face publice detalii despre livrările de arme către Ucraina

HotNews acum 4 ore
Guvernul german nu va mai face publice detalii ale ajutorului militar pentru Ucraina, a anunțat sâmbătă cancelarul Friedrich Merz, în timpul unei vizite la Kiev, relatează Reuters și Agerpres. Surse familiare cu această chestiune declaraseră că info

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 10 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 58 de ani, găsit în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona Agigea, județul Constanța

Ziua Constanta acum 6 ore
Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 58 de ani a fost găsit de polițiști, astăzi, 10 mai 2025, în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, la kilometrul 4, în zona localității Agigea. „La data de 10 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului S

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 7 ore
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Federaţia Rusă va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina pentru 30 de zile

HotNews acum 2 ore
Kremlinul a transmis sâmbătă seară că va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina înaintată de aliaţii occidentali ai Kievului, dar a avertizat că este „inutil” să se „pună presiune pe Moscova”. Într-un interviu acordat postului ame

Papa Leon al XIV-lea a explicat de ce şi-a ales acest nume, şi-a prezentat blazonul şi şi-a anunţat deviza. Ce le-a transmis cardinalilor săi

HotNews acum 5 ore
Papa Leon al XIV-lea a semnalat că va continua viziunea şi reformele Papei Francisc, spunând cardinalilor catolici din întreaga lume că defunctul pontif a lăsat o „moştenire preţioasă” care trebuie continuată, relatează News.ro. Într-o audienţă cu u

Papa Leon vizitează mormântul Papei Francisc şi un sanctuar dedicat Fecioarei Maria în prima sa călătorie în afara Vaticanului

News.ro acum o ora
Papa Leon al XIV-lea a făcut sâmbătă prima sa deplasare în afara Vaticanului, îndreptându-se la aproximativ o oră de mers cu maşina la est de Roma pentru a vizita un sanctuar catolic dedicat Fecioarei Maria şi oprindu-se pe drumul de întoarcere pent

Hamas a publicat o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viață

Mediafax acum 4 ore
Videoclipul are peste trei minute. În imagini apar doi bărbați care au fost identificați drept Elkana Bohbot și Yossef-Haim Ohana. Aceștia au fost răpiți în timpul atacului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023, potrivit Le Figaro. Cei doi bărbați, afl

Vremea

București
acum

dum.

8°/21°
lun.

7°/15°
mar.

9°/17°
mie.

12°/18°
Iasi
acum

dum.

5°/11°
lun.

3°/15°
mar.

5°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/17°
lun.

10°/13°
mar.

9°/15°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/11°
lun.

2°/13°
mar.

3°/16°
mie.

6°/14°
Timisoara
acum

dum.

6°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°