Spre deosebire de majoritatea celorlalte pieţe care au cunoscut dezvoltări limitate, exemplul cel mai relevant fiind chiar piaţa de capital, în România post-decembristă, piaţa iluziilor a cunoscut o expansiune explozivă. Ce este piaţa iluziilor? După definiţia clasică a economiei, locul unde cererea se întîlneşte cu oferta; locul unde banii şi marfa îşi schimbă deţinătorul de drept, în urma unei decizii raţionale, bazată, în lumea ideală a teoriei, pe o informaţie completă asupra cererii şi ofertei, a calităţilor mărfii şi, respectiv, a valorii banilor în sistemul economico-social de referinţă, în realitate, bazată pe o informaţie limitată, dacă nu chiar parţial eronată. Ca mai toate pieţele din România, nici cea pe care se vînd şi se cumpără iluzii nu s-a dezvoltat natural, ci a fost puternic deformată, fie de instituirea rapidă a diferitelor forme de monopol, fie prin reglementare abuzivă şi orientată în beneficiul anumitor grupuri de interese, fie prin măsuri fiscale, ori alte reglementări birocratice. Exact ca în majoritatea celorlalte situaţii, statul a devenit jucătorul cu cea mai mare influenţă asupra pieţei, fie direct, fie indirect, mai ales prin reglementare abuzivă şi măsuri de interferenţă birocratice. În România de astăzi, statul este jucătorul pricipal pe piaţa iluziilor. În mai multe calităţi!

Prima este cea de producător. Vă place sau nu, statul nostru este principalul producător de iluzii, pe care românii le cumpără pe bani grei şi la preţuri de monopol! După World Development Report, un document al Băncii Mondiale, statele, ca să poată fi numite state, trebuie să îndeplinească anumite funcţii. Documentul le împarte în trei categorii: minimale, intermediare şi maximaliste (activis-te). În prima categorie intră funcţiile de: apărare, asigurare a legii şi ordinii de drept, apărare eficientă a dreptului de proprietate, management macro-economic, s