Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a rupt şi Cisovsky, Timişoara n-are închizători pentru derby-ul cu CFR

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 1 martie 2011 ·

Slovacul Marian Cisovsky a suferit o întindere la inghinali în meciul cu Gaz Metan Mediaş (3-1) şi nu s-a antrenat ieri cu echipa.

Poli are mari probleme la mijloc înaintea derby-ului cu CFR Cluj. Alexa, care a încasat un cartonaş galben cu Gaz Metan Mediaş, e suspendat pentru cumul de avertismente, iar azi dimineaţă, Dusan Uhrin a mai primit o veste proastă. Cisovsky a venit la antrenament, dar nu s-a putut pregăti cu echipa, acuzînd o întindere la inghinali.

Slovacul, despre care Uhrin a spus că e jucător fundamental pentru Poli, s-a pregătit separat, în sală, iar după-amiază va efectua un control medical amănunţit, pentru stabilirea exactă a diagnosticului.

Revine Bourceanu?

Singura opţiune care i-a rămas lui Dusan Uhrin e introducerea în teren a lui Alexandru Bourceanu, însă ex-gălăţeanul nu e încă apt sută la sută după operaţia de menisc la care a fost supus în decembrie 2010. Tehnicianul va trebui să decidă în aceste zile dacă îl va forţa pe Bourceanu sau dacă va apela la noi improvizaţii. Nici Cisovsky nu e închizător, fiind reprofilat din fundaş central.

"Cu CFR nu putem să jucăm cu doi închizători"

Soluţia cu Cisovsky la mijloc nu era, oricum, pe gustul patronului Marian Iancu. După meciul cu Gaz Metan, patronul şi-a exprimat dubiile legate de acestă variantă. "Alexa era la locul lui, dar Cisovsky a făcut săracul ce a putut. Oricum, cu CFR, echipă care se deschide, nu putem să jucăm cu doi închizători", a spus, după meci, patronul Timişoarei.

14 partide a jucat Cisovsky pentru Poli în acest sezon

Slovacul Marian Cisovsky a suferit o întindere la inghinali în meciul cu Gaz Metan Mediaş (3-1) şi nu s-a antrenat ieri cu echipa.

Poli are mari probleme la mijloc înaintea derby-ului cu CFR Cluj. Alexa, care a încasat un cartonaş galben cu Gaz Metan Mediaş, e suspendat pentru cumul

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 2 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum o ora
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 4 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum 2 ore
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 2 ore
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum o ora
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum 2 ore
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

Armenia anunță recunoașterea statului Palestina

G4Media acum o ora
Ministerul armean al Afacerilor Externe a anunțat vineri că recunoaște statul Palestina cu scopul de a se sprijini procesul de pace în Orientul Mijlociu, subliniind totodată “situația critică din Gaza”, transmite agenția AFP. „Reafirmându-și loialit

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

30°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°