Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicu Ciumacenco: "Marius Stan e un mincinos"

Publicat in Adevarul, marți 1 martie 2011 ·

Viceprimarul oraşului Galaţi, Nicuşor Ciumacenco, afirmă că directorul grupării Oţelul, Marius Stan, minte în ceea ce priveşte sumele alocate clubului de la bugetul local, acuzându-l că vrea să-şi satisfacă "capriciul" de a candida la primărie.

"Ţin foarte mult la echipa de fotbal Oţelul Galaţi, mă înclin în faţa performanţelor ei, dar nu pot să nu remarc modul în care este folosită de Marius Stan: ca armă pentru a-şi satisface un capriciu personal, cel de a candida la primăria oraşului. Într-un comunicat de presă postat în data de 24 februarie pe pagina de internet a clubului Oţelul, directorul general Marius Stan face o serie de afirmaţii total neadevărate faţă de fondurile oferite de Primăria Galaţi echipei de fotbal. În primul rând susţine că sportului local i s-a alocat aceeaşi sumă ca şi în 2010, lucru absolut fals. Dacă în 2010 au fost prevăzute 3,415 milioane de lei, în acest an am dat 4,465 milioane de lei pentru sport. Ceea ce înseamnă o creştere de 30%, nicidecum aceeaşi sumă. Un alt neadevăr publicat de directorul general al Oţelului este că am acordat clubului «15 miliarde de lei vechi, ca şi anul trecut». În primul rând, în 2010 Oţelul a beneficiat de 1.925.425 lei, respectiv cu peste 4 miliarde de lei vechi mai mult decât susţine directorul general Marius Stan. În al doilea rând, pentru 2011 s-a stabilit doar suma generală alocată sportului. Oţelul va beneficia, cu siguranţă, de o finanţare consistentă, ca şi în anii din urmă. Chiar dacă până vineri, 25 februarie, nimeni din conducerea clubului nu a depus dosarul prin care să solicite vreun ban", se arată în comunicatul semnat de viceprimarul Nicuşor Ciumacenco.

Edilul gălăţean a mai precizat că împărţirea sumelor alocate sportului va fi făcută de o comisie din care face parte şi Marius Stan, în calitate de consilier local: "Primăria a făcut proiecţia bugetară, a stabilit fondurile totale pen

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 6 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 8 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 7 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 8 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 6 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 5 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 7 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 8 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

19°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°