Valoarea companiilor care deţin platforme de socializare creşte cu miliarde de dolari de la lună la lună. Facebook valorează acum mai mult decât Ford. Twitter, deşi are pierderi, are o valoare estimată la zece miliarde de dolari. Investitorii se tem însă de o nouă bulă speculativă.
Uşurinţa cu care companiile care deţin site-uri, platforme de socializare şi portaluri de ştiri obţin finanţare este un semnal de alarmă, avertizează analiştii. Aceştia spun că ne-am putea afla la începutul unei noi bule speculative pe internet, similară celei de la sfârşitul anilor '90, când investitorii au pierdut peste 5.000 de miliarde de dolari.
„O bulă este definită prin prea mulţi bani care aleargă după active, apoi apariţia unui număr tot mai mare de acel tip de active, iar apoi necesitatea găsirii unui fraier mai mare care să le cumpere", explică Alan Patrick, cofondator al firmei de consultanţă Broadsight, citat de „The Guardian".