Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revoluţie în Liga I! Mircea Sandu vrea să schimbe complet faţa fotbalului românesc

Publicat in Pro Sport, miercuri 2 martie 2011 ·

Mircea Sandu doreşte revoluţionarea competiţiei interne defotbal, iar în acest sens propune modificarea totală a sistemuluiîn care se dispută acum Liga I.

Rezultatele din ce în ce mai slabe la nivel european i-au pus pegânduri pe mai marii FRF şi LPF. Însuşi preşedintele federaţiei avenit cu o soluţie pentru revigorarea Ligii I, schimbările urmândsă intre în vigoare în cel mai scurt timp, dacă echipele vor fi deacord. Sandu doreşte trecerea la un campionat cu 14 echipe, care săînceapă pe 15 ianuarie şi să se încheie tocmai în decembrie!Modificările nu se opresc aici, iar bossul FRF doreşte şi ocompetiţie internă care să se desfăşoare în sistem play-off,asemenea campionatului din Scoţia sau Elveţia.

Ultima cerinţă din proiect le-ar putea da mari bătăi de capconducătorilor, asta pentru că noul campionat va avea o nouăcerinţă: toate stadioanele să aibă o mare parte din locuriacoperite! "Ar fi o competiţie mult îmbogăţită, cu patrumeciuri între Steaua, Dinamo, Rapid, Craiova, CFR şiTimişoara", a concluzionat Mircea Sandu.

Eu aş vrea un sistem cu 16 echipe, dar sunt de acord şi cu 14.Dacă se va aproba, va intra în vigoare din sezonul2012-2013

Dumitru Dragomir, preşedinte LPF

Mircea Sandu doreşte revoluţionarea competiţiei interne defotbal, iar în acest sens propune modificarea totală a sistemuluiîn care se dispută acum Liga I.

Rezultatele din ce în ce mai slabe la nivel european i-au pus pegânduri pe mai marii FRF şi LPF. Însuşi preşedintele federaţiei avenit cu o soluţie pentru revigorarea Ligii I, schimbările urmândsă intre în vigoare în cel mai scurt timp, dacă echipele vor fi deacord. Sandu doreşte trecerea la un campionat cu 14 echipe, care săînceapă pe 15 ianuarie şi să se încheie tocmai în decembrie!Modificările nu se opresc aici, iar bossul FRF doreşte şi ocompetiţie internă care să se desfăşoare în sistem

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atacuri cu drone ucrainene în mai multe regiuni din Rusia, în noaptea de vineri spre sâmbătă

News.ro acum o ora
Dronele ucrainene au efectuat mai multe atacuri în interiorul Rusiei în noaptea de vineri spre sâmbătă, inclusiv asupra unei infrastructuri de stocare a combustibilului din regiunea Oriol, din centrul Rusiei, provocând un incendiu şi spargerea geamu

Războiul din Ucraina, ziua 1025. Drone ucrainene lovesc o zonă de depozitare a combustibilului din centrul Rusiei

Mediafax acum 2 ore
Drone ucrainene au atacat o instalaţie de infrastructură care depozitează combustibil în regiunea Oryol din centrul Rusiei, provocând un incendiu şi spărgând ferestrele unor case, a declarat guvernatorul regional Andrei Klychkov sâmbătă dimineaţă, p

Naţionala României începe preliminariile Campionatului Mondial din 2026 pe teren propriu. Cum arată programul tricolorilor

Mediafax acum 10 ore
UEFA a anunţat programul meciurilor din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, competiţie ce se va desfăşura în Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Tricolorii vor debuta pe 21 martie, pe teren propriu, împotriva Bosniei şi Herţ

Horoscop pentru sâmbătă, 14 decembrie 2024. Relațiile cu prietenii se vor schimba pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Finalul acestei saptamani iti poate aduce calatorii pe distante scurte la rude si prieteni apropiati. Prudenta la drum, indiferent ce mijloace de locomotie folosesti! Discutiile cu cei apropiati sunt tensionate si se pot relua teme mai vechi.

4 zodii care vor avea cea mai bună perioadă din viață în ianuarie 2025. Au noroc la fiecare pas

Gandul acum 57 minute
Pentru patru zodii, începutul lui 2025 se anunță unul spectaculos, cu succes și fericire pe toate planurile. Nativii vor fi loviți de noroc, iar cele mai mari dorințe vor fi îndeplinite. Vezi dacă și tu te numeri printre zodiile norocoase. Taur Taur

Cât a încasat România din fondurile UE în exercițiul financiar 2021-2027. Precizările ministrului Câciu legate de programele la care sunt întârzieri

HotNews acum 12 ore
România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proi

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum 13 ore
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Ungaria spune că a găsit o soluţie pentru plata gazelor ruseşti fără a încălca sancţiunile americane

HotNews acum 13 ore
Ungaria a găsit o soluţie care îi va permite să plătească pentru gazele ruseşti livrate prin conducta Turkstream din Bulgaria fără a încălca sancţiunile americane, a anunţat vineri ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, fără a da de

UPDATE - Primăria Sector 4 a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că va avea loc un ”incident” la Club B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi” / Incidentul nu se confirmă - AUDIO

News.ro acum 10 ore
Primăria Sector 4 anunţă, vineri seară, că a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că, în 30 de minute, se va produce un ”incident” la Cluj B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi”. Apelul preciz

Slovacia anunţă „negocieri extinse” pentru continuarea livrărilor de gaze ruseşti şi tranzitul via Ucraina

HotNews acum 10 ore
Începând de săptămâna viitoare, Slovacia va purta negocieri pentru a se asigura că va primi în continuare gaze ruseşti, după expirarea actualului contract de tranzit via Ucraina, au anunţat vineri oficiali guvernamentali, conform Reuters și Agerpres

Vremea

București
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

3°/9°
Iasi
acum

-5°
sâm.

-5°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

-0°/7°
mar.

7°/12°
Constanta
acum

-1°
sâm.

-1°/6°
dum.

3°/6°
lun.

2°/7°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

2°/7°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°
lun.

0°/4°
mar.

4°/11°