Institutul Nobel de la Oslo a făcut publică lista candidaţilor propuşi pentru premiul Nobel pentru pace 2011. Se atinge o nouă cifră record de pretendenţi - 241, faţă de 237 anul trecut - din care 53 sunt organizaţii. Aşa cum prevăd statuetele Nobel, lista este secretă dar directorul institutului a dat câteva indicii despre potenţialii candidaţi.
Geir Lundestad - directorul institului Nobel - a precizat în primul rând că ediţia 2011 este influenţată de revoltele populare din lumea arabă. Când oficialul spune că "există propuneri care reflectă situaţia de pe teren în Tunisia, Egipt şi Libia" putem înţelege că printre candidaţi figurează mişcări politice până acum aflate în opoziţie în ţările citate. Apoi, trebui precizat că dacă responsabilii institutului Nobel nu au voie prin statute să spună cine candidează, "naşii" acestor candidaţi pot spune ce vor.
Astfel, un deputat norvegian a anunţat că a propus WikiLeaks pentru Nobelul pentru pace întrucât în opinia sa siteul creat de australianul Julian Assange a permis dezvăluirea "corupţiei, a crimelor de război şi a torturii". Organizaţia non-guvernamentală rusă Memorial, specializată în apărarea drepturilor omului, a fost şi ea nominalizată pentru premiul Nobel, acţiunea ONG ului în favoarea protecţiei libertăţilor din Rusia fiind subliniată de promotorii candidaturii.
Foarte activă în Caucaz, asociaţia Memorial ar fi anul acesta una din favoritele institutului de la Oslo. Pe lista pretendenţilor figurează însă anul acesta şi persoane mai puţin aşteptate la acest capitol precum cei trei oameni - doi americani şi un britanic - consideraţi a fi creatorii internetului. Invenţia lor a permis, e adevărat, apariţia unor siteuri de socializare tip Facebook sau Twitter care au jucat un rol major în aşa-zisa "primăvară arabă".
Trebuie spus că în afară de parlamentari şi miniştrii, alte mii de persoan