„Washingtonul împinge spre o acţiune militară contra lui Gaddafi” (Le Figaro). „În ciuda sancţiunilor, Gaddafi nu cedează şi se pregăteşte pentru confruntarea finală” (L’Osservatore Romano). „Relansarea dificilă a preşedinţiei Sarkozy” (Le Monde). „Şi dacă nu va fi el?” (Liberation).

Atitudinea comunităţii internaţionale faţă de situaţia din Libia este întoarsă pe toate feţele de presa franceză şi internaţională.

„Dar este prea puţin!” se revoltă Corriere della Sera în editorialul semnat de Franco Venturini: „Comunitatea internaţională a decis în cele din urmă şi în faţa masacrelor din Libia, să lase cuvintele de o parte şi să treacă la fapte fixându-şi un dublu obiectiv: accelerarea evacuării străinilor, pentru a se asigura că nu vor deveni ostateci ai războiului civil în curs şi impunerea unor măsuri care să pedepsească ferocitatea lui Gaddafi şi care să îi dea, dacă se poate, lovitura de graţie. NATO a declarat că este gata să faciliteze evacuările graţie capacităţii de coordonare. Uniunea Europeană s-a pus în mişcare pentru adoptarea unor sancţiuni care interzic vânzarea de arme către Libia, care îngheaţă bunurile lui Gaddafi şi care îl împiedică pe el şi apropiaţii săi să obţină o viză de intrare în spaţiul european. La ONU, Consiliul de Securitate a votat un proiect franco-britanic care prevede un embargo privind vânzarea de arme, sancţiuni financiare şi o cerere adresată Curţii Penale Internaţionale de a verifica dacă au fost comise în Libia crime contra umanităţii. Comparată cu insurecțiile din Egipt şi din Tunisia, situaţia din Libia este foarte diferită. Teama este ca statul să nu se împartă în două şi ca structura tribală să nu împiedice stabilizarea ţării şi când nu există o instituţie destul de puternică şi unitară (precum Armata) care să ia Puterea şi să o ţină şi după căderea lui Gaddafi. Măsurile adoptate de comunitatea internaţiona