Peste 23 de de milioane de femei şi bărbaţi din statele membre, dintre care 15,7 milioane din ţările din zona euro erau şomeri în ianuarie 2011, potrivit estimărilor Eurostat publicate astăzi.
Astfel, rata medie a şomajului în zona euro este de 9,9% în uşoară scădere faţă de luna decembrie când era de 10%. Rata şomajului în toate cele 27 state membre UE a fost de 9.5%.
Dintre ţările membre UE, cea mai mică rată a şomajului se înregistrează în Olanda şi Austria (4,3%) şi Luxembourg (4.7%) şi cea mai ridicată în Spania (20,4%), Letonia (18,3%) şi Lituania (17,4%)
Comparativ cu datele din aceeaşi perioadă a anului trecut, în 11 state membre UE rata şomajului a scăzut, iar în 14 a crescut. Cel mai spectaculos reviriment pe piaţa muncii l-a avut Estonia unde rata şomajului a scăzut de la 16 la 14.3%. Numărul şomerilor a crescut însă cel mai dramatic în Grecia unde, în ultimul an, rata şomajului a crescut de la 9,7 până la aproape 13 procente.
În România, rata şomajului în ianuarie 2011 a fost de 7,3% cu mai mult de două procente sub media UE