Ce-s 220 de milioane de euro la o casă mare? Bani de alune, dă-i în mă-sa, nu merită deranjul nici să discutăm despre ei, darămite să mişcăm ceva. Cam aşa merge treaba la Hidroelectrica, compania de stat care gestionează potenţialul de energie hidro al României. Sursa: EVZ
Cei 220 de milioane de euro reprezintă profitul suplimentar pe care compania trebuia să-l facă în 2009, dar nu l-a mai făcut, după cum arată o analiză inclusă în raportul anual SAR, lansat săptămâna trecută (vezi www.sar.org.ro).
Şi de ce nu l-a mai făcut? Păi, fiindcă a preferat să-l lase altora, ca nu cumva acest profit să ajungă jumătate la bugetul de stat, iar cu cealaltă jumătate să se înceapă super-urgenta investiţie în hidrocentrala de la Tarniţa, de care avem nevoie ca de aer pentru echilibrarea sistemului energetic (pentru atenuarea vârfurilor de consum; pentru când vom avea în sistem surse eoliene fluctuante etc).
Nu e mai mişto să stai cu ochii la stele şi să plângi după bani de la buget? Sau să visezi la fantomatici investitori străini, care nici vorbă să apară atâta vreme cât se tolerează de la vârf căpuşarea la greu a companiei, în unul dintre cele mai vizibile exemple de management public intenţionat defectuos, durând de ani de zile? Mai ales că există consens trans-partinic şi trans-mediatic pentru ca pe această temă să facem toţi ciocul mic. Pentru asta, şi nu pentru alte bazaconii populiste, ar trebui chemată lumea în stradă, ca să semneze pe ziduri şi să dea cu bolovani în geamurile Ministerului Economiei.
Cum reuşeşte deci Hidro să piardă 220 de milioane de euro pe an? Simplu: prin două găurele, una mai mare şi una mai mică. Cea mare o reprezintă contractele bilaterale. Mai pe româneşte, atunci când ea se aşază la masă cu unul dintre clienţii favorizaţi de soartă - cum ar fi Energy Holding (şi succesorii), Luxten Lightning, Green E
