Real time este o ambiţioasă revizuire a operei lui Horia Bernea. Unica, de altfel. Dar, ceea ce a pornit ca un facelift făcut la aniversară, a degenerat într-o liposucţie devastatoare: din Horia Bernea, artistul care a prăsit, ca nimeni altul, turma iconografică a spiritualismului neo-ortodoxist, expoziţia scoate un vesel schelet de laborator, tot numai os ludic şi experimentalist.

Care să fie oare rostul acestei inginerii estetice?! Titlul, Real time, o spune. Nu numai că este - cum altfel, la MNAC?! - în limba engleză (adică Bernea, autohtonistul, grăieşte global), ci relevă voinţa de a-l actualiza prin re-modernizare tocmai pe artistul care a contribuit, cel mai mult în ultimii 20 de ani, la reconectarea publicului cu tradiţia (antimodernistă) autohtonă. Deşi încă tabu, Bernea este deja un subiect secundar în arta românească. După dispariţia artistului, opera sa a ieşit din atenţia curatorială, influenţa ei asupra noilor generaţii e nulă, iar gloria sa postumă este doar un mic procent din cea antumă. Altele sunt acum jocurile, şcolile şi mizele artei locale. Pentru a-l reinsera în circuit, expoziţia îi face o autopsie post-mortem, extragând din el alt artist. Sunt decupate începuturile lui Bernea, la care e lipită o anumită parte a operei târzii, punându-se între paranteze grosul operei, tocmai partea asociată de public cu „mitul Bernea“ – artistul care a cusut laolaltă omul actual cu credinţa, împungând ambii termeni cu andreaua picturii.

Expoziţia optează explicit pentru „începuturile conceptualiste ale lui Horia Bernea“. A considera că ceea ce făcea Bernea în anii ´70 erau mostre de artă conceptuală, doar pentru că picturile expuse se numesc H.P.E, Brarb, Verg sau Stroaeuge, reprezintă o violare bestială a noţiunii de artă conceptuală. Oricine priveşte respectivele tablouri constată că ele sunt diverse formule de artă abstract-informală, unde nu