Acum 19 ani, bărbatul a fost nevoit, împreună cu peste o sută de locuitori ai satelor din Căuşeni, să le sară în ajutor poliţiştilor blocaţi în Comisariatul din Tighina.
În 1992, Eugen Pâslaru era şi preşedintele raionului Căuşeni. A reuşit să-i mobilizeze pe oamenii din sate, iar la luptă a pornit în fruntea lor, alături de poliţiştii din Brigada cu destinaţie specială. Spune că şi-a făcut datoria de cetăţean şi că, dacă ar da timpul înapoi, ar lua-o de la capăt. „Mă mândresc că mi-am făcut datoria faţă de patrie. Orice cetăţean adevărat, al oricărei ţări din lume, este dator să apere pământul strămoşilor, tradiţiile, limba şi neamul", afirmă fostul luptător.
AM MERS ÎN LUPTĂ BENEVOL
„Moldova este unica ţară din lume care şi-a bătut joc de eroii săi. Luptătorii din războiul transnistrean sunt cei mai defavorizaţi dintre toţi veteranii. Cei care au luptat în Afganistan şi în cel de-al Doilea Război Mondial au mult mai multe privilegii decât noi", spune Eugen Pâslaru. Fostul conducător de voluntari povesteşte că a trecut prin momente mai puţin plăcute când oamenii pe care i-a mobilizat au început a cădea pe front. A trebuit să meargă în satele Cârnăţeni şi Zaim, care erau în jale şi revolte, şi să le explice de ce au murit oameni la Tighina.
Foto: Acum 19 ani, în vesta antiglonţ/ Arhiva personală
„Le-am spus că nimeni nu ne-a forţat, că am mers în luptă binevol", îşi aminteşte Eugen Pâslaru. Le-a promis localnicilor scoaterea bărbaţii din lupte, numai că peste două zile aceştia s-au întors în tranşee, pentru că „nu erau cei mai fricoşi".
În timp ce povesteşte, retrăieşte acele momente şi încearcă să-şi ţină în frâu emoţiile. „N-a fost un război etnic, cum spun unii, ci unul pur politic. Din cei 2.000 de voluntari din Căuşeni, 20% erau ruşi, bulgari şi ucraineni", menţionează fostul deputat. Acesta mai susţine că autorităţile c