Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fugarul Nicolae Popa ar putea fi audiat prin videoconferinţă

Publicat in Libertatea, marți 1 martie 2011 ·

Fugarul Nicolae Popa, aflat în acest moment în Indonezia, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul privind prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii (FNI), ar putea fi audiat cu ajutorul sistemului de videoconferinţă, în dosarul în care omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu este acuzat de favorizarea infractorului. Fugarul Nicolae Popa, aflat în acest moment în Indonezia, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul privind prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii (FNI), ar putea fi audiat cu ajutorul sistemului de videoconferinţă, în dosarul în care omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu este acuzat de favorizarea infractorului.

Judecătoarea Camelia Bogdan de la Tribunalul Bucureşti, care are în lucru dosarul lui Sorin Ovidiu Vîntu, acuzat că l-ar fi susţinut cu bani pe Nicolae Popa, a decis astăzi că ceară Ministerului Justiţiei identificarea exactă a locaţiei în care se află „groparul FNI”, pentru a fi audiat.

Magistratul a susţinut că nu ştie dacă între România şi Indonezia ar exista un tratat de extrădare şi de aceea îşi doreşte să-l audieze pe Popa prin videoconferinţă, în calitate de martor. Tot ieri, judecătoarea l-a audiat pe sindicalistul Liviu Luca. Acesta a precizat că nu ştie dacă banii despre care procurorii spun că ar fi fost transferaţi din conturile firmei sale au ajuns la Nicolae Popa.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Adrian Câciu, despre vila din Aviatorilor: Nu înţeleg de ce domnul Ciucă fuge de asumare, de a spune pentru cine era acea reşedinţă / Ciucă e cu Iohannis, e sluga lui. El a fost promovat în toate funcţiile publice de către Iohannis

News.ro acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu (PSD), a declarat, duminică seară, că a semnat HG referitoare la vila din Aviatorilor pe vremea cînd era ministru de Finanţe pentru că aşa prevede legea, fiind vorba despre o preluate în

Donald Trump a vorbit cu Vladimir Putin şi i-a spus liderului de la Kremlin să nu provoace o escaladare în Ucraina

Libertatea acum 56 minute
Preşedintele reales al SUA, Donald Trump, a vorbit joi cu liderul rus Vladimir Putin și i-a transmis să nu escaladeze războiul de agresiune pe care îl poartă împotriva Ucrainei, relatează The Washington Post, care citează persoane care au informaţii

Emmanuel Macron va asista joi la meciul Franţa-Israel

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron va susţine joi echipa Franţei la meciul împotriva Israelului. Partida din Liga Naţiunilor se anunţă a fi una cu grad ridicat de risc din cauza atmosferei tensionate după violenţele din Amsterdam din această săptă

Transalpina se închide. Autoritățile verifică dacă mai e cineva pe drum. Când se reia circulația

Ziare.com acum 3 ore
Circulaţia rutieră se închide pe DN 67 C, pe Transalpina, între Rânca, judeţul Gorj şi Curpăt, judeţul Alba, din cauza vremii nefavorabile. Luni, reprezentanţii DRDP Craiova vor verifica dacă mai sunt persoane pe acest sector de drum şi vor monta se

Marius Tucă Show începe luni, 11 noiembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Pe repede înainte. SUA vor cheltui cei şase miliarde de dolari destinaţi Ucrainei înainte de venirea lui Trump la putere

Adevarul acum o ora
Statele Unite vor cheltui restul de şase miliarde de dolari destinate Ucrainei înainte ca Donald Trump să îşi preia mandatul, a declarat duminică consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan, avertizând împotriva riscurilor de încetare a sp

Străzi din Constanţa, inundate în urma unei ploi torenţiale

News.ro acum 3 ore
Mai multe străzi din Constanţa au fost inundate, duminică seară, în urma unei ploi torenţiale. De asemenea, o linie de autobuz a fost deviată din cauza acumulărilor mari de apă.

La Liga: Mallorca – Atletico Madrid 0-1

News.ro acum 3 ore
Echipa spaniolă Atletico Madrid s-a impus duminică, în deplasare, scor 1-0, cu Mallorca, în etapa a 13-a din La Liga. După o primă repriză care s-a încheiat cu scor alb, madrilenii au deschis scorul în urma unui contraatac. Giuliano Simeone a pasat

Via Transilvanica, un proiect major de dezvoltare comunitară pe care Marcel Ciolacu îl propune drept model de proiect social de succes

Ziua News acum 50 minute
Dezvoltarea satului românesc, o prioritate pentru PSD, este susținută nu doar prin investiții fără precedent în agricultură, ci țintesc și dezvoltarea așezărilor rurale prin promovarea patrimoniului natural, arhitectura și tradițiile. O demonstrează

Cuba a fost lovită de două cutremure puternice la interval de o oră, în mijlocul unei crize severe

Ziare.com acum o ora
Cuba a fost zguduită duminică de două cutremure majore, la doar o săptămână după ce a fost lovită de un uragan care a agravat criza de electricitate și penuria de alimente cu care se confruntă țara. Potrivit Institutului Geofizic American (USGS), pr

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

5°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

5°/13°
lun.

7°/12°
mar.

8°/12°
mie.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
dum.

-2°/8°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/11°
lun.

1°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°