Sintagma „geometrie variabil㓠antedatează criza cu ani buni, dar ea capătă semnificaţii sporite în circumstanţele actuale. Mă refer la deficitul de convergenţă economică, tensiuni în funcţionarea mecanismelor decizionale, carenţe ale politicilor la nivelul UE. O Europă (Uniune) cu tot mai multe viteze nu poate fi o construcţie solidă.

Geometria variabilă capătă dimensiuni periculoase dacă o examinăm prin prisma situaţiei economice în ţările membre ale Uniunii. Criza datoriilor suverane a împărţit zona euro în două arii: una care a ieşit din recesiune şi care nu a fost nevoită să recurgă la măsuri de austeritate (consolidare fiscală) extreme; şi un flanc sudic (la care se adaugă Irlanda), care este ameninţat de o dinamică a cercurilor vicioase. De notat că şi ţările din afara zonei euro se împart în mai multe categorii, în funcţie de: mărimea dezechilibrelor, în ce fază a consolidării fiscale se află (acolo unde au fost necesare ajustări majore), regimul de politică monetară şi de curs de schimb (ţări cu consilii monetare vs. ţări cu regim de curs flotant), dacă au recurs la asistenţă financiară externă, dacă sunt în spaţiul Schengen. În cazul economiilor din Europa Centrală şi de Răsărit, mai intervine un element notabil: natura dezechilibrelor externe, care condiţionează dificultatea corecţiilor sub impactul şocurilor adverse.

În zona euro, falia între flancul nordic şi cel sudic este tot mai evidentă; atât dinamicile economice, cât şi perspectivele celor două buchete de ţări sunt diferite. Reforma guvernanţei economice în UE încearcă să găsească un răspuns la această fractură pornind de la câteva constatări: este nevoie de un mecanism de gestionare a crizelor datoriilor suverane; coordonarea de politici şi noi reguli privind politicile economice naţionale sunt necesare. „Pactul pentru competitivitate“ poate avea eficacitate dacă nu va repeta unilate