Luna ianuarie a fost luna protestelor impotriva companiilor petroliere: am avut benzinarii blocate de cei care plateau cu monede, forumurile de discutii au fost invadate de soferii nemultumiti, a aparut si un raport al ANAF in care se sustinea ca majorarea preturilor a fost nejustificata, Consiliul Concurentei a grabit investigatiile realizate pe piata carburantilor, prim-ministrul s-a simtit si el dator sa ia atitudine etc. Una peste alta, companiile petroliere au fost puse la zid, pierderile de imagine (mai ales pentru Petrom) fiind evidente, scrie Cristian Orgonas pe blogul sau.
In acelasi timp, luni au venit datele Eurostat care arata ca, in ianuarie, in Romania, pretul carburantilor a crescut cu doar 2,2%, sub media europeana de 3,1%, si mult sub procentul de crestere inregistrat in alte tari, detalii in grafic.
Astfel, in Slovacia preturile au crescut in medie cu 7%, in Austria, Franta si Marea Britanie cu peste 4%, in Ungaria cu 3,4%, iar in Polonia cu 2,4%. Dintre tarile membre UE, cele mai mici cresteri au avut loc in Suedia, Grecia si Germania, procentele fiind de 1%, 1,3%, respectiv 1,4%.
Eurostat ofera date pentru 32 de tari, iar noi ne situam pe locul 21 din punctul de vedere al cresterilor inregistrate in prima luna din 2011. Daca luam in considerare perioada iunie 2008-dec 2010, Romania se afla pe locul 2, detalii aici.
Desi preturile la pompa variaza in functie de mai multi factori, nu pot sa nu ma gandesc la faptul ca ne-am situat sub medie exact in luna in care protestele au atins apogeul.
In ultimele 2-3 saptamani nu au avut loc proteste, iar saptamana trecuta preturile au crescut cu pana la 9 bani pe litru. In plus, se arunca acum in piata “soparle” de genul “litrul de benzina va depasi 7 lei”, fara sa se ia in considerare puterea de cumparare si gradul de suportabilitate al preturilor.