Scandalurile dintre romi vor putea fi judecate la Sibiu într-o sală special amenajată pentru stabor, după ce până acum medierea conflictelor se făcea pe la casele împricinaţilor.
Primul sediu de tribunal al romilor a fost inaugurat ieri ca la carte, cu tăieri de panglică şi discursuri sforăitoare, chiar peste drum de palatul regelui Cioabă din Sibiu, undeva pe strada Grâului. „Noi nu vrem să facem o instituţie paralelă cu cele ale statului român. Staborul este doar o judecată a romilor, care funcţionează de sute de ani. Este, dacă vreţi, o mediere. Avem peste 40 de tineri romi care au absolvit Facultatea de Drept şi care se vor specializa pentru a deveni mediatori autorizaţi", spune regele romilor, Florin Cioabă.
Înăuntru, nici loc să faci un pas. Ziarişti, juraţi, judecători şi simpli gură-cască au umplut până la refuz sala de judecată pentru primul proces „legal". „Până acum ne întâlneam pe stradă, prin casa unuia sau altuia. Astăzi avem o locaţie a noastră, unde ne putem întâlni fără să deranjăm pe nimeni", spune unul dintre cei şapte judecători din completul romilor. Fiecare ţine însă să menţioneze că judecata ţigănească nu se va substitui justiţiei. „Dar sunt multe momente în care judecătorii nu ne pot înţelege. De exemplu, la noi e obiceiul ca femeia să nu treacă prin faţa bărbatului. Instanţele nu vor înţelege obiceiurile şi vom fi caz de derâdere. Asta e o valoare a neamului nostru. Cum îi vom putea explica judecătorului că e un semn de lipsă de respect ca femeia să treacă prin faţa bărbatului şi să aşteptăm să ne înţeleagă", spune Dorin Cioabă, preşedintele completului de judecată şi, totodată, fiul regelui Cioabă.
Prin stabor, mai-marii comunităţii rome din Sibiu vor să îşi ferească supuşii de probleme cu legea. „Noi nu vrem autonomie, ci doar să menţinem relaţiile din comunitate. Drepta-tea se caută, nu vine de la sine. De asta vrem să