Stiti bancuri cu ardeleni? Le veti uita, dupa ce veti fi citit raspunsurile personajului de fata. Nascut acum patru decenii si un pic, la Beclean, in Bistrita, Radu Afrim s-a apucat de teatru cind avea deja 30 de ani impliniti. Strabatuse pina atunci Europa, facuse o facultate de Litere si se simtea pregatit sa se ia la trinta cu spectacolele si cu publicul. In 11 ani de cariera, a adus neconventionalul in scena, a creat spectacole memorabile si a provocat dezbateri intense. Si a devenit un foarte bun fotograf. Unul care nu se uita la televizor, pentru ca-i ajung vizorul aparatului si propriii ochi. Spuneai mai demult ca nu prea mergi la piese de teatru, pentru ca, asteptind sa inceapa spectacolul, constati ca incepe doar textul. Avem un teatru cu prea putin har sau cu prea multi regizori nesinceri cu ei insisi? Nu ma refeream neaparat la asta, ci la un anumit tip de teatru. Un tip de teatru care, sub eticheta minimalismului, pe care eu il apreciez foarte mult in film, arhitectura sau in design, este, de fapt, foarte sarac si plictisitor. Eu sint de parere ca spectacolul trebuie sa existe si dupa cuvinte. Piesa de teatru este cuvint pentru noi, profesionistii: o luam, o citim acasa seara. Oamenii nu citesc teatru la ei acasa. Eu militez pentru vocea regizorului, pentru o personalizare a textului, si atunci ma mira cind regizorii prefera uniformizarea. Exista anumite teatre in Romania unde spatiul te obliga sa faci doar text: oameni care stau pe scaun, pentru ca astea sint conditiile tehnice. Insa, cind un regizor face doar asta tot timpul, spectacolele sint cam la fel, chiar daca piesele sint scrise de autori diferiti. Si, mai ales daca sint si aceiasi actori, spectacolul devine atit de subtil, incit nici nu se mai vede. E un teatru "scolaresc"? Sa stii ca poate sa fie foarte bine interpretat. Pot sa fie niste partituri de actori foarte tari, cu niste actori foarte b