În abordarea cauzelor intrării şi a perspectivelor ieşirii pieţei de capital autohtone din criza prelungită în care se află pornesc de la faptul, cu mare incidenţă empirică, că investitorii în titluri ajung, la un moment dat, să fie mai mult decât sensibili la schimbările care au loc în domeniile conexe afacerilor propriu-zise, decât la cele ale firmelor cotate. Ajung de fapt să fie chiar foarte sensibili la aceste aspecte. În anumite împrejurări şi condiţii, cum sunt cele pe care le parcurgem acum, aproape toate motivaţiile fundamentale ale comportamentului lor investiţional sunt şterse şi hotărâtoare devin determinantele situaţionale. Drept urmare, nu este normal să continuăm să explicăm evenimentele din piaţă prin invocarea unor predispoziţii ale celor care efectuează tranzacţii cu titluri, în loc să recurgem la explicaţii contextuale, cum ar fi politica economică a guvernului, situaţia delicată a diferitelor instituţii cu impact major asupra pieţei de capital, sau la profilul moral îndoielnic al unor manageri din aceste instituţii. Şi nici să acceptăm ideea că perspectivele pieţei de capital au fost viciate de criză, când de fapt ele sunt afectate de deficienţe de ordin etic ale unor factori de decizie.

Spre exemplu, volumul simbolic al tranzacţiilor zilnice de la BVB şi scăderea nivelului cotaţiilor nu reflectă eşecul firmelor înscrise pe piaţa reglementată în încercarea lor de a-şi îmbunătăţi performanţele. Şi nici nu pot fi puse pe seama unor anomalii mici şi trecătoare din domeniul reglementărilor pieţei. Societăţile comerciale îşi creează un ethos specific, începând cu stilul de conducere, de tratare a salariaţilor şi a partenerilor comerciali şi terminând cu atitudinea faţă de reglementările şi presiunea mediului extern lor. Pentru multe firme româ-neşti cotate la bursă, mărimea preţului curent al acţiunilor lor şi necesitatea respectării şi conţinutu