Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Ministru pakistanez asasinat pentru că lupta pentru eliminarea pedepsei cu moartea pentru blasfemie

Publicat in Adevarul, miercuri 2 martie 2011 ·

Ministrul pakistanez al Minorităţilor Religioase, creştinul Shahbaz Bhatti, a fost ucis astăzi de persoane necunoscute care au deschis focul asupra maşinii sale, aflate într-un cartier de lux al capitalei Islamabad. Bhatti a ajuns la spital deja decedat, au precizat surse medicale citate de BBC News.

"Era mort când a sosit la spital", a declarat doctorul Azmatullah Qureshi, purtător de cuvânt al unuia dintre cele mai mari spitale din Islamabad, Shifah.

Vezi reportaj VIDEO cu asasinatul lui Bhatti

Atacatorii, cel puţin doi bărbaţi pe motocicletă, au fugit cu un autoturism Suzuki după ce au tras cu arma asupra maşinii lui Bhatti, transmite BBC News. În momentul asasinatului, el nu era însoţit de gărzile sale de corp sau de autovehiculul folosit ca escortă de siguranţă, după cum este procedura standard pentru toţi miniştrii pakistanezi.

Vezi VIDEO cu ministrul pakistanez care şi-a prezis moartea cu patru luni înainte să fie asasinat

Shahbaz Bhatti (42 de ani), singurul ministru creştin al Cabinetului, a primit mai multe ameninţări cu moartea pentru că a cerut scoaterea din vigoare a legii care prevede pedeapsa cu moartea pentru blasfemie.

Al doilea demnitar asasinat de la începutul anului

Acesta este al doilea asasinat al unui demnitar în Pakistan, înregistrat de la începutului lui 2011. În ianuarie, a fost ucis guvernatorul regiunii Punjab pentru că a luat apărarea unei creştine condamnate la pedeapsa capital, după ce l-a "insultat" pe profetul Mahomed.

În Pakistan, blasfemia la adresa Islamului este pedepsită cu moartea. În ultima vreme, au apărut tot mai multe critici la nivel guvernamental, potrivit cărora aceasta lege este folosită ca mijloc de persecuţie a minorităţilor religioase.

De două luni, manifestaţiile împotriva modificării legii privind blasfemia s-au multiplicat în ţară, iar Guvernul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 20 minute
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 2 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum 58 minute
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum 43 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Incendiu violent la un service auto. Sașe mașini au ars în totalitate VIDEO

Adevarul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit vineri la un service auto din municipiul Brăila. Nouă autoturisme au fost afectate: şase dintre ele au ars în totalitatea, iar trei au fost parţial avariate. Din fericire, nu au existat victime.

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°