Pacienții sunt nemulțumiți că medicii de familie nu vor mai depăși 20 de consultații pe zi și că aceștia vor putea prescrie rețete compensate bolnavilor cronic o dată la trei luni, în timp ce patronatele și distribuitorii sunt împotriva reintroducerii plafoanelor la nivel de farmacii. Sursa: ADRIAN SCUTARIU
În ciuda nenumăratelor controverse și nemulțumiri legate de noul contract-cadru, pe care medicii trebuie să-l semneze cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate de la 1 aprilie, tonul dezbaterii care a avut loc în acestă după-amiază între reprezentanții CNAS și reprezentanți ai pacienților, furnizorilor, distribuitorilor și patronatelor a fost destul de liniștit. În plus, medicii de familie, categoria cea mai nemulțumită, care refuză să semneze contractul-cadru, au lipsit cu desăvârșire.
Limita de 20 de consultații pe zi și rețete la trei luni pentru bolnavii cronic au fost principalele nemulțumiri ale pacienților, reprezentați de Amalia Teodorescu, din cadrul Asociației COPAC (Coliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice).
„Considerăm maximul de 20 de consultații pe zi insuficient, în condițiile în care pot apărea situații neprogramate, când avem nevoie de trimiteri etc. În plus, bolnavii cronic sunt dezavantajați. Se știe că ei pot lua rețetă azi, iar peste o săptămână poate fi nevoie să li se modifice tratamentul”, a declarat Amalia Teodorescu, reprezentanta COPAC și Asociația Transplantaților din România.
De celalaltă parte, Directorul General CNAS, Dorin Ionescu, a declarat că ordinul conform căruia rețetele pentru bolnavii cronici se dau o dată la trei luni este în vigoare încă din 1996, dar se pot face și excepții pentru „evenimentele neprogramate, acute”.
De asemenea, acesta a mai declarat că media de anul trecut a fost de 15 consultații pe zi, ceea ce ar însemna că norma de 20 de anul acesta nu ar fi o problemă. În caz