Fostul şef al Exploatării Miniere din Alba analizează cauzele ce au dus la impasul de astăzi: sărăcia cruntă şi banii aruncaţi cu valizele. Aurel Sântimbrean îi blamează şi pe locuitorii din zonă care, în schimbul recompenselor ce le-au fost oferite, au acceptat să-şi vândă şi locurile de veci.

Aurel Sântimbrean a fost cândva şeful Exploatării Miniere de Stat de la Roşia Montană. Timp de 30 de ani, până în 1987. Acum este un simplu pensionar şi locuieşte în comuna natală din numele căreia, după bunul obicei din zonă, îşi trage şi numele de familie: Sântimbru, judeţul Alba. Aurel Sântimbrean are însă o autocaracterizare pe care o rosteşte mândru în fiecare dintre cele câteva zeci de interviuri care i-au fost solicitate de când a izbucnit scandalul Gold Corporation: "Mă simt mai mult roşean, decât sântimbrean".

Adăugirea nu este întâmplătoare şi în niciun caz fără temei. Fostul inginer ştie pe din afară istoria Roşiei Montane, de la prima atestare documentară, până în zilele noastre. A scris şi cărţi despre comuna din judeţul Alba, a participat şi la studii colective, însă cel mai mândru se simte de faptul că-i "ştie pe toţi din comună, toţi mă salută şi mă primesc în casă". Iar prin ochii săi, istoria scandalului de la Roşia Montană devine instantaneu o istorie cursivă, clară şi mai ales logică, constituită în jurul câtorva cuvinte- cheie: ignoranţă, indiferenţă, bani şi dezastru.

„Riscurile sunt uriaşe"

Cauzele „dezastrului de acolo", cum numeşte Sântimbrean impasul de la Roşia Montană trebuie căutate în perioada imediat următoare schimbării regimului comunist. „Începând cu 1990, încet-încet, an după an, autorităţile au micşorat investiţiile în mineritul din zonă. La mijlocul anilor '90 se ajunsese la o situaţie cu totul dramatică. Salariile erau mizerabile, dar şi mai dramatice erau condiţiile de muncă. Utilajele erau complet învechite, cea m